Sari la conținut

Tot ceea ce trebuie să știi despre sistemul imunitar al organismului uman. De ce este important șă îl menții puternic?

sistem imunitar
Susa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Alimente pentru intarirea sistemului imunitar

Imunitatea este capacitatea naturală a organismului de a elimina virusurile, bacteriile și alți agenți patogeni cu potențial dăunător. Sistemul imunitar este responsabil pentru menținerea sănătății generale a organismului și a funcționării sale normale. O imunitate slabă te predispune în fața bolilor și, de asemenea, determină timpul necesar recuperării. Iată tot ce trebuie să știi despre sistemul imunitar al organismului uman și ce poți face pentru a-l menține puternic.

Imunitatea este cea mai importantă funcție a sistemului imunitar. Aceasta este responsabilă pentru eliminarea agenților patogeni, evitarea reacțiilor alergice și a bolilor autoimune, precum și a încetinirii procesului de îmbătrânire. Ce nu știai despre sistemul imunitar al organismului uman și cum îl poți menține sănătos?

Imunitatea este de două feluri: imunitate înnăscută și imunitate dobândită

Imunitatea înnăscută este obținută prin intermediul factorilor ereditari.

Imunitatea dobândită se formează pe parcursul întregii vieți, în special în primii ani când luăm contact pentru prima dată cu agenții patogeni din mediu. De asemenea, aceasta se poate influența prin alimentație, stil de viață și suplimente, sau se poate dobândi și în mod articifial, prin vaccinarea împotriva unor agenți dăunători.

Cum ne protejează sistemul imunitar?

Sistemul imunitar este responsabil pentru depistarea agenților patogeni, împotriva cărora dezvoltă anticorpi necesari, pentru a-i elimina. Sistemul imunitar memorează antigenul și, la următorul contact cu agentul patogen respectiv, răspunsul imun este rapid și eficient. Sistemul imunitar este foarte complex, fiind format dintr-o multitudine de componente esențiale care ne protejează: celule albe, timus, ganglioni limfatici, amigdale, limfa, splina, apendice, părți ale sistemului gastrointestinal și respirator, precum li măduva osoasă.

Semne că ai imunitatea slăbită

Pentru a obține rezultate concrete, imunitatea se poate determina prin teste de sânge comune. Totuși, există niste semne de alarmă pe care organismul ți le transmite de la sine atunci când imunitatea ta este slăbită:

  • oboseala accentuată
  • inflamarea ganglionilor limfatici
  • recurența infecțiilor (în special cele urinare)
  • răceli frecvente
  • reacții alergice dese
  • vindecarea lentă a leziunilor
  • diaree cronică
  • herpes

Cum îți poți întări imunitatea?

Cu toate că imunitatea se poate întări cu ajutorul suplimentelor alimentare, specialiștii recomandă ca acestea să fie administrate numai dacă nutrienții esențiali nu se pot obține doar din alimentație.

În mod natural, imunitatea se poate stimula prin adoptarea unui stil de viață sănătos. Acesta include alimentația, mișcarea frecventă și odihna corespunzătoare.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel