Tot ce trebuie să știți despre HEPATITE. Care este cea mai periculoasă și cum o recunoașteți

Hepatita virală poate fi determinată de cel puţin 6 virusuri, respectiv A, B, C, D, E, virusul hepatitic F fiind în curs de cercetare. Hepatitele cele mai frecvente în ţara noastră sunt cele cu virus B şi C. La hepatita B, faţă de anul 1990, numărul de cazuri a scăzut semnificativ. Această scădere este datorată în primul rînd introducerii vaccinării obligatorii a nou-născuţilor.

În schimb, hepatita C face din ce în ce mai multe victime. Dacă în 1990 incidenţa bolii era de 3,5 la sută, specialiştii estimează că anul acesta ea a ajuns la 5 la sută. Asta însaemnă că milioane de români au aceste tipuri de hapatite, mulți nefiind conștienți de boala lor.

O particularitate importantă în Romania a hepatitei C o reprezintă preponderenţa genotipului viral 1 (sub 50 la sută dintre bolnavii trataţi răspund la tratament şi au şanse mari să facă recăderi după ce opresc tratamentul). În ţara noastră, aceast genotip afectează 95,5% dintre bolnavi în timp ce în ţările Europei Occidentale şi în India, spre exemplu, predomină forme mai uşoare al hepatitei C (genotip 2 şi 3, până la 80 la sută dintre bolnavii răspund la tratament).

Stomatologul şi tatuajele vă pot îmbolnăvi

Să vorbim însă mai întâi de virusul hepatic B şi de modul în care acesta se poate transmite. În primul rând, prin sex neprotejat cu o persoanã care este infectată sau prin utilizarea în comun a acelor şi a seringilor sau a altor instrumente de injectare a medicamentelor sau drogurilor. Tatuajele sau acupunctura făcute cu instrumente nesterilizate pot fi de asemenea o sursă de infecţie. O mamă infectată cu hepatita B poate transmite virusul copilului, mai ales în timpul nasterii. Nu în ultmul rînd, o transfuzie cu sânge netestat sau un tratament stomatologic făcut cu instrumente nesterilizate sau sterilizate incorect te pot îmbolnăvi.

Indicii şi riscuri

De multe ori, infecţia poate trece neobservată, fără să se manifeste vreun semn al bolii. Alteori însă pot apărea * simptome asemănătoare unei răceli uşoare, de scurtă durată: febră, dureri musculare sau articulare; * greţuri şi vărsături; diaree; lipsa poftei de mâncare; pierdere în greutate; icter (pielea şi albul ochilor devin gălbui). Alte indicii ale prezenţie virusului hepatic B sunt urina închisă la culoare, scaunele decolorate şi senzaţia de mâncărime la nivelul pielii. Majoritatea adulţilor infectaţi cu virusul hepatic B se însănătoşesc complet şi devin imuni pe viaţã.  Între 2 şi 10 la sută dintre aceştia deven însă purtători cronici de antigen HBs, ei putând să transmită boala altora. Dacă o persoană este infectată mulţi ani cu acest virus poate suferi complicatii ce pot merge de la hepatitã cronică până la ciroză hepatică şi cancer de ficat.

Analize pentru hepatita B

În cazul hepatitei B, dacă testul iese pozitiv, există două variante de rezultat. Dacă analizele arată că eşti purtătoare, înseamnă că ai în organism virusul hepatic B şi îl poţi transmite şi altora. În consecinţă, eşti expusă riscului de a face hepatită cronică şi ar trebui să faci nişte anlize mai aprofundate într-un centru medical de specialitate, cea mai concludentă analiză fiind biopsia hepatică (se recoltează şi se analizează o mostră din ficat). În cea de-a doua variantă de rezultat, analizele pot indica prezenţa unei infecţii anterioare. Asta înseamnă că ai fost în contact cu virusul hepatic B însă organismul l-a îndepărtat şi ai dobândit astfel o protecţie naturală împotriva virusului. Din fericire, pentru a te proteja de hepatita B există un vaccin, care este obligatoriu la copii din 1995. Vaccinarea completă înseamnă administrarea a trei doze succesive de vaccin în braţ, doza a doua efectuându-se la 2 luni iar cea de-a treia la 6 luni după prima.

Hepatita C, descoperită în 1989

Hepatita C este o infecţie virală a ficatului, transmisă prin sânge, care a fost identificată abia în anul 1989. În principal, acest tip de hepatită se transmite prin contact direct cu sângele unei persoane infectate, adică prin transfuzie, ace infectate folosite de consumatorii de droguri intravenoase, acupunctură şi tatuaje făcute cu instrumentar nesterilizat. Folosirea în stomatologie şi în medicină, în general, a unor materiale şi instrumente prost sterilizate pot duce la infectarea pacienţilor. De asemenea, se poate produce infectarea accidentală a personalului medical. Folosirea în comun a aparatelor de ras sau a periuţelor de dinţi pot infecta, prin contactul cu cantităti minime de sânge provenite de la răni sau tăieturi care par neimportante.

Perioada de incubaţie a acestui tip de hepatită este de 5-6 săptămâni. În majoritatea situaţiilor, această fază a bolii trece fără a se manifesta vreun simptom. De foarte multe ori, bolnavii sunt depistaţi când boala este în faze avansate. Foarte rar apar simptome precum:

• Oboseala
• Lipsa poftei de mâncare
• Greţuri şi vărsături
• Dureri musculare
• Dureri de cap
• Uneori, febră
• Lipsa concentrării

Medical, analizele de sânge arată că transaminazele cresc foarte mult (adeseori, de peste 20 de ori faţă de nivelul normal), ceea ce indică o leziune acută a celulelor hepatice. Următoarea etapă în depistarea bolii o reprezintă efectuarea unor teste (anticorpi antivirus hepatita C). Şi această analiză poate fi înşelătoare, aşa că următoarea etapă, edificatoare, este puncţia hepatică (se recoltează şi analizează o mostră din ficat). În timp ce în 20 la sută din cazuri hepatita C se vindecă spontan, în restul situaţiilor ea se cronicizează, evolund lent (în zeci de ani) şi putînd ajunge la ciroză hepatică şi cancer hepatic. În aceste din urmă situaţii, singura şansă de supravieţuire a bolnavilor este transplantul, o operaţie care se face rar (şi din cauza lipsei donatorilor) şi care este foarte costisitoare. Anul acestea, s-au făcut doar opt transplanturi hepatice, peste 100 de bolnavi fiind pe listele de aşteptare ale medicilor. Statisticile prezentatate la Congresul de Hepatologie care s-a desfăşurat de curând la Bucureşti susţin faptul că după infectarea cu virusul hepatitic C, circa 55-85% dintre bolnavi dezvoltă o boală cronică hepatică, 20-30% dintre aceştia evoluează spre ciroză hepatica, iar 1-5% spre carcinom hepatocelular (cancer). Boala poate evolua rapid (în 10 ani), mediu (20 de ani) şi lent (în 30 de ani).

Cum vă protejați

Sunt câteva măsuri pe care le poţi lua şi care te pot ajuta să previ contactarea acestui tip de hepatită. Cel mai simplu mijloc de prevenţie este păstrarea unei igiene cât mai riguroase.

* Tratamentele injectabile trebuie să se facă numai cu seringi şi ace de unică folosinţă, iar tratamentele stomatologice şi chirurgicale numai cu instrumente sterilizate conform standardelor.

* Periuţele de dinţi şi aparatele de ras trebuie să fie individuale.

* Transmiterea pe cale sexuală a hepatitei C este destul de rară. Rata de transmitere este relativ mică, riscul calculat la cuplurile heterosexuale fiind de 5 la sută. Riscul de transmitere a bolii creşte la cei care au mai mulţi parteneri sexuali şi la cei cu boli sexuale transmisibile. Obligatoriu, persoanele care au contacte sexuale multiple ar trebui să se protejeze folosind prezervativul.

Cum se tratează

Pentru hepatita cronică C există tratament, la nivel internaţional folosindu-se terapia cu interferon alfa combinat cu Ribavirina. Statisticile susţin că în acest moment în jur de un milion de romani sunt infectaţi cu virusul hepatic C, dintre care doar 3000 sunt în tratament. Includerea persoanelor bolnave în terapie se face în funcţie de rezultatul obţinut la biopsia hepatică, de prezenta anticorpilor HCV, precum şi a valorilor crescute ale transaminazelor. Pentru un singur bolnav costul tratamentului pentru un an de zile este de 1,2 miliarde de lei, din cele 3000 de persoane aflate în tratament, doar 1700 răspunzând la medicaţia cu interferon. Cu cât boala este depitată mai rapid, cu atât şansele de vindecare sunt mai mari. Tratamentul durează circa un an şi dacă într-un interval de 6 luni afecţiunea nu recidivează, bolnavul este considerat vindecat. Hepatita C poate fi depistată şi tratată în orice clinică universitară în care există centre de hepatologie (Bucureşti, Cluj, Târgu Mureş, Craiova, Iaşi etc.) Pentru bolnavii care intră în protocolul de tratamentul gratuit, suportat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, se face un dosar special, care trebuie aprobat de specialişti.

Ce trebuie să ştii despre ficatul tău: unde e localizat, ce rol are în protejarea inimii sau a imunității

1. Fiactul este al doilea organ ca mărime din corpul uman, după piele, şi cântăreşte aproximativ 1,25 de kilograme
2. Este localizat sub coaste, în partea dreptă a abdomenului. Nu poţi trăi fără ficat.
3. Este unul dintre cele mai importante organe din corpul uman, îndeplinind peste 500 de funcţii, printre care – luptă împotriva infecţiilor, – procesează alimentele digerate, din intestinte, – produce bila, o substanţă care ajută la digerarea hranei, – depozitează fierul, vitaminele şi alte elementee chimice necesare bunei funcţionări a organismului, – contolează nivelul grăsimilor, glucozei şi aminoacizilor din sânge, – detoxifiează şi elimină din organism substanţe care altfel ar putea otrăvi organismul
4. Ficatul te mai ajută să controlezi producerea şi eliminarea colesterolului şi să rezişti în faţa infectiilor prin producerea de factori imuni care îndepărtează bacteriile din sînge
5. Întreaga cantitate de sânge care ajuge la inimă şi plămâni trece mai întîi prin ficat
6. Ficatul are o extraodinară capacitate de regenerare. Pot fi îndepărtate trei sferturi din ficat, iar restul va reveni la forma iniţială după o anumită perioadă de timp
7. Leziunile la nivelul ficatului afectează capacitatea lui de a lupta împotriva infecţiilor şi de a îndeplini celelalte sarcini
8. Există mai multe tipuri de boli de ficat, dar cele mai importante sunt hepatitele virale, ciroza, litiaza biliară, afecţiunile hepatice corelate cu consumul de alcool, cancerul hepatic.