Ana Maria Nițu
Dacă nu punem la socoteală cancerul de piele, cancerul colorectal este al treilea cel mai frecvent diagnosticat tip de cancer la femei și la bărbați. însă, dacă este detectat timpuriu sunt șanse foarte mari să fie tratat. acest tip de cancer se manifestă când celulele anormale cresc în mucoasa intestinului gros (colon) sau în rect.
Cancerul colorectal începe de obicei cu polipi-celule benigne care cresc în interiorul colonului. Cele mai cunoscute două tipuri de polipi intestinali sunt adenoamele și polipii hiperplastici.
Cei mai mulți polipi rămân benigni, dar unii se pot transforma în cancer. Înlăturarea lor este o formă de a preveni cancerul colorectal, spun medicii.
Diaree, constipație, sânge în scaun
Nu există semne de alarmă pentru cancerul colorectal. Cel mai bine se poate detecta prin analize regulate. Cu cât cancerul este detectat mai repede cu atât șansele să fie tratat cresc. În timp ce boala progresează, pacienții pot observa sânge în scaun, dureri abdominale, constipație sau diaree, pierdere în greutate inexplicabilă sau oboseală.
Stagiile cancerului colorectal
Dacă rezultatele sunt pozitive, cancerul va fi împărțit pe stagii pentru a se afla cât de departe a progresat. Dimensiunea tumorii nu are legătură cu stagiul cancerului. Stagiile îl ajută pe doctor să afle ce tratament se potrivește.
l Etapa 0: cancerul se află doar în mucoasa colonului sau în rect
l Etapa I : cancerul a crescut în stratul muscular al colonului sau al rectului
l Etapa II : Cancerul a crescut în interiorul sau în afara colonului sau rectului
l Etapa III: Cancerul s-a răspândit la unul sau mai mulți ganglioni limfatici în zonă
l Etapa IV: Cancerul s-a răspândit în alte părți ale organismului (ficat, plămâni sau oase)
Cancerul la analize
Cancerul colorectal se ascunde de obicei la analize. Investigațiile imagistice sunt cea mai sigură metodă de detecție. De la vârsta de 50 de ani, cei mai mulți oameni ar trebui să-și facă o colonoscopie la fiecare zece ani, este sfatul medicilor. Procedura folosește o cameră minusculă care înregistrează live imagini din tot colonul și rectul.
Prin această procedură nu doar că se descoperă tumorile cât încă se poate face ceva, dar se poate preveni boala prin înlăturarea polipilor.
Colonoscopia virtuală
Există o alternativă la colonoscopia clasică, care folosește imagini scanate de la RMN pentru a construi un model 3D al colonului pacientului. Este virtuală deoarece se pot descoperi polipi sau alte anomalii fără inserția unei camere de filmat în corp. Principalul dezavantaj este acela că dacă polipii sunt prezenți, tot printr-o colonoscopie clasică se pot înlătura.
Raze X pentru colon
Se folosește un lichid de culoarea cretei numit agent de contrast, care îl ajută pe medic să vadă mai bine colonul și rectul. Aceasta este o altă metodă de a se descoperi polipii, tumorile și schimbările în țesuturile din intestin. Ca și în cazul unei colonoscopii virtuale, orice anomalie care apare este “rezolvată” cu ajutorul unei colonoscopii clasice.
Diagnosticul de cancer colorectal
Dacă testele arată o posibilă tumoare, în timpul colonoscopiei doctorul înlătură polipii și extrage mostre de țesut din orice parte a colonului care arată neobișnuit. Țesutul este examinat la microscop pentru a se putea ști exact dacă este canceros.
Supraviețuire între 6 și 74 la sută
Șansele de supraviețuire depind de etapa în care este descoperit cancerul, cu cât acesta este mai avansat cu atât șansele scad.
În etapa I, pacientul are 74% șanse să mai trăiască cinci ani, în timp ce în etapa a-IV-a are un procent de doar 6%.
Riscuri de cancer colorectal pe care nu le poți controla
Riscul de a face cancer colorectal depinde de moștenirea genetică și de stilul de viață. Factorii care nu se pot controla sunt:
l Vârsta: cei mai mulți bolnavi au peste 50 de ani
l Polipii sau bolile inflamatorii intestinale
l Istoricul familiei
l Existența cancerului de ovare sau cancer mamar
Factori de risc pe care îi poți controla și prin care poți preveni instalarea cancerului
l Dieta bogată în carne roșie sau carne procesata sau mese gătite la temperature ridicate este dăunătoare organismului
l Obezitatea (excesul de grăsime în zona taliei)
l Prea puține exerciții
l Fumatul sau consumul excesiv de alcool
Operația de cancer colorectal
În toate, dar mai ales în ultimul stagiu de cancer, tratamentul este înlăturarea chirurgicală a tumorii și a țesuturilor înconjurătoare. În cazul unor tumori mai mari, ar trebui înlăturată toată secțiunea colonului sau/și rectului. Veștile bune sunt cele că operația chirurgicală reprezintă tratamentul eficient în primele etape.
Când cancerul atinge ultima etapă și s-a răspândit către ficat, plămâni sau alte organe, operația nu mai este necesară. Cel mult se înlătură tumorile și se reduc simptomele.
Tratamentul cancerului colorectal avansat
Când acesta s-a răspândit la unul sau mai mulți noduli limfatici (etapa a-III a) poate fi uneori tratat. Tratamentul presupune o combinație de operație, radiație și chimioterapie. În cazul în care cancerul revine după tratamentul inițial sau se răspândește la celelalte organe va fi mai greu de vindecat. Dar radiațiile și chimioterapia ar putea să înlesnească simptomele și să ajute pacientul să trăiască mai mult.
Cum faci față chimioterapiei
Chimioterapia a fost regândită din vremurile în care era afectat grav stomacul pacienților. Medicamentele noi cauzează mai puține probleme și există medicamente care tratează greața ce însoțește ședințele de chimioterapie. Cercetările continuă să testeze noi tehnici de chimioterapie mai eficiente și mai tolerabile.
Ablația radiofrecvenței
Ablația radiofrecvenței folosește căldură intensă care arde tumorile. Ghidat de un RMN, doctorul inserează un dispozitiv asemănător unui ac, care direcționează căldura direct către tumoare și țesuturile din jurul ei. Dacă un pacient cu un număr limitat de metastaze la ficat nu le poate înlătura chirurgical, chimioterapia se combină cu ablația radiofrecvenței pentru a distruge tumoarea.
Dieta care previne cancerul colorectal
Sunt anumiți pași pe care poți să îi faci pentru a nu dezvolta cancer colorectal. Cercetătorii au estimat că o dietă bogată în substanțe nutritive și exercițiile regulate pot preveni cu 45% cancerul colorectal. Medicul de familie Călin Ciubotaru spune că acest tip de cancer este favorizat în special de constipația cronică. „Pentru a preveni cancerul este indicat să consumăm alimente laxative foarte multe legume, foarte multe fructe, lichide, foarte multe alimente bogate în fibre, pâine neagră, integrală, tărâțe”, recomandă medicul.
Combateți cancerul cu exerciții
O altă metodă de a combate cancerul colorectal sunt exercițiile. Într-un studiu cei mai activi participanți au cu 24% mai puține șanse să aibă cancer decât cei care nu fac exerciții fizice. Nu contează dacă activitatea sportivă are legătură cu joaca sau cu munca. Societatea Americană de Cancer recomandă exerciții de minimum cinci ori pe săptămână pentru cel puțin 30 de minute.
Această plantă care se găseşte din belşug şi în România ajută la combaterea răcelilor și…
În decembrie 2024, peste 2.200.000 de pensionari din România vor beneficia de o creștere de…
După reexaminarea avizului său inițial, Comitetul pentru medicamente de uz uman al EMA (CHMP) a…
Pe 15 noiembrie 2024, Luna Plină în Taur aduce schimbări majore în destinul zodiilor, fiind…
Cele mai norocoase două zodii în perioada 15 - 20 noiembrie. Perioada 15-20 noiembrie aduce…
Progres revoluționar în tratamentul cancerului pulmonar: Combinația de medicamente care oprește avansarea bolii cu peste…