Tot ce trebuie să faceţi pentru o memorie cu 75% mai bună este să mirosiţi această plantă

Pentru prima dată, cercetătorii au descoperit că mirosul uleiului esenţial de rozmarin stimulează memoria.

O echipă de psihologi de la Universitatea Northumbria a testat efectele uleiului esenţial de rozmarin punând patru picături pe un aparat de difuzare a mirosului înainte cu 5 minute ca participanţii la studiu să intre în încăpere. Cei 66 de voluntari au fost împărţiţi în două grupuri, astfel că doar o parte din ei au intrat în camera unde mirosea a rozmarin. Toţi participanţii au completat apoi teste de memorie.

Cercetătorii au observat că cei care au intrat în camera în care mirosea a rozmarin au avut cele mai bune rezultate la testele de memorie.

Studiile precedente au demonstrat că moleculele volatile din uleiul esenţial ajung în sânge prin intermediul nasului. Substanţele stimulează nervii olfactivi dar influenţează, de asemenea, funcţiile creierului.

,,Rezulatele la testele de memorie ale celor care au intrat în camera care mirosea a rozmarin au fost cu 60-75% mai bune decât ale celorlaţi. Aceste descoperiri ar putea reprezenta un punct de plecare în găsirea unor noi leacuri pentru problemele de memorie,” spune doctorul Jemma McCready.  

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

6 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

8 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

8 ore ago

Citeste si: