Topul tratamentelor ortopedice pentru cancere, probleme articulare și rupturi musculare. Cum se realizează reconstrucția

Mii de oameni din întreaga lume se îmbolnăvesc anual de cancere care afectează oasele și țesuturile moi. Sunt forme mai rare de afecțiuni maligne față de alte tipuri, însă tratarea lor implică provocări cu totul speciale pentru medici. Asta pentru că dincolo de afectarea oncologică, poate apărea și cea a funcției membrelor.

“Scopul nostru principal este îndepărtarea completă a tumorilor maligne și a țesuturilor afectate de acestea. Înainte de face intervenția chirurgicală, apelăm la rezonanță magnetică, care ne asigură o vizualizare tridimensională a tumorii. Aceasta ne ajută să pregătim minuțios intervenția chirugicală: decidem calea de intrare, țesuturile care trebuie rezecate, cât de mult ne putem apropia de os, cât de aproape sunt de articulație, cum procedăm în cazul vaselor de sânge și multe altele. Regula cea mai importantă este extirparea tumorilor cu margini bune de siguranță. Dacă se scoate tumora și nu se respectă marginile de siguranță, operațiile de reconstrucție vor eșua pentru că tumorile vor recidiva”, spune Prof. Dr. Harzem Ozger, unul dintre experții de top ACIBADEM, specializat în tratamentul tumorilor osoase.

O altă provocare pentru specialiștii în oncologia ortopedică o reprezintă metastazele osoase, care pot apărea secundar mai multor tipuri de cancere precum cele de sân, plămâni sau prostată. Succesul terapiilor este dat și de abordarea cazurilor în cadrul echipelor multidisciplinare din care fac parte oncologi, chirurgi, specialiști în imagistică, în chirurgie reconstructivă, anatomopatologie, radioterapie și recuperare.

 “După rezecția cu margini de siguranță, provocarea este să salvăm membrul afectat de tumoră și funcțiile sale. În acest moment, intervin operațiile de reconstrucție care sunt menite să restaureze funcția zonei afectate de excizia tumorală. În domeniul nostru, folosim de exemplu, alogrefele care provin de la alte persoane, pentru a realiza reconstrucțiile. Însă acest lucru nu este întotdeauna posibil din cauza costurilor: alogrefele de os trebuie ținute într-o bancă de os. În plus, în unele țări, există probleme legate de donarea de țesut. Astfel, la ora actuală, trendul este reciclarea osului după rezecție și repunerea la locul de unde a fost îndepărtat cu tumora, cu costuri mai mici. Dar acest os este lipsit de vitalitate, de aceea, durează reluarea funcției normale. De aceea, apelăm la metode de revitalizare mai rapidă a acestui os, pentru că există risc de fractură. Iar acest lucru se face prin transplatarea altui os, fibula, cu tot cu alte structuri, pentru a revitaliza osul repus la locul lui”, descrie procedurile de reconstrucție după un cancer osos sau de țesut moale Profesorul Ozger.

De asemenea, medicii reușesc să redea pacienților capacitatea de mișcare și cu ajutorul protezelor performante, precum cele modulare. În plus, protezele pot fi personalizate și se pot face reconstrucții cu ajutorul tomografiei computerizate tridimensionale.

“Eu fac atât reconstrucții cu materiale biologice, cât și cu non-biologice, dar le prefer pe cele biologice, pentru că există un risc mai mic de infecții și de complicații. De obicei, dacă folosim materiale biologice, recuperarea se face într-un procent mai bun, dar rezultatul durează. În cazul protezelor, recuperarea durează mai puțin, dar în timp, pot apărea probleme. Depinde de ceea ce rezecăm și de ceea ce putem reconstrui sau înlocui”, completează reputatul expert.

Protezarea este, de altfel, una dintre cele mai spectaculoase intervenții din medicina ortopedică. Aceasta se face cu succes nu numai în cazul pacienților cu tumori maligne sau benigne care afectează oasele și țesuturilor moi. Protezarea salvează sănătatea multor pacienți după accidente, traumatisme sau afectări articulare ca urmare a unor afecțiuni mai puțin grave decât cancerul.

“Artrita articulară avansată (osteoartrita) și bolile reumatice se numără printre cauzele durerilor articulare și ale problemelor funcționale articulare. Pe termen lung, acestea afectează calitatea vieții și reduc mult capacitatea de mișcare. În momentul în care terapiile medicamentoase și programele de recuperare nu mai dau roade, atunci specialiștii iau în calcul protezarea articulară. Astfel, ea se recomandă pacienților cu dureri mari articulare care afectează calitatea vieții, persoanelor care se deplasează cu dificultate, celor care nu mai pot urca scările și celor la care terapiile medicamentoase și exercițiile de recuperare nu mai funcționează”, spune prof. dr Tolga Tüzüner, medic ortoped specializat în traumatologie, care activează în cadrul Spitalului ACIBADEM Bakirköy.

Tehnicile de protezare articulară se aplică de 50 de ani în lume, iar evoluția acestora a fost spectaculoasă. În principiu, mecanismul protezării este formarea unei articulații artificiale, prin acoperirea porțiunilor uzate ale articulației cu dispozitive de metal sau polietilenă, care să permită mișcările normale și eliminarea durerii. Astăzi, s-a redus foarte mult riscul de deteriorare a structurilor artificiale ca urmare a frecării. În plus, a crescut durabilitatea articulațiilor ca urmare a materialelor noi, performante. Cele mai frecvente protezări articulare se fac la nivelul genunchiului și șoldului, însă medicii pot repara și alte tipuri de articulație.

“În cazul femeilor, al persoanelor care au în familie istoric de boli articulare, al persoanelor cu obezitate, al celor sedentare, dar și al celor care au meserii care presupun efort fizic mare, intervențiile de reparare a articulațiilor implică riscuri mai mari. În plus, artrita reumatoidă și leziunile dermale active cresc riscul de infecție. Însă aceste riscuri asociate intervenției pot fi reduse prin anumite măsuri și printr-o pregătire preoperatorie minuțioasă. Dacă un chirurg ortoped își ia toate măsurile de precauție, aceste riscuri pot fi reduse mult. În plus, un medic cu experiență va putea gestiona cu succes orice complicație care apare. La ora actuală, datorită experienței medicilor și materialelor performante, 90 la sută dintre pacienții care recurg la protezarea articulară scapă de durere și se bucură de recuperarea mobilității. Astfel, treptat, pot reveni la activitățile obișnuite, pot merge, pot urca scările. La scurt timp după operație, pacienții se pot deplasa susținuți, iar reducerea durerii și căpătarea independenței de mișcare sunt posibile după 4-6 săptămâni de la intervenție, în funcție de fiecare pacient în parte”, spune prof. dr. Tolga Tüzüner.

Dieta echilibrată, eliminarea kilogramelor în plus, evitarea sedentarismului și adoptarea unui program de exerciții fizice adaptate capacității de efort a organismului sunt condiții esențiale pentru ca protezarea să fie un succes pe termen lung. Prof. Dr. Tolga Tüzüner spune că persoanele care au trecut prin intervenții de protezare articulară se pot bucura de rezultatele bune ale acestora 15-20 de ani.

Există și situații când medicii preferă să aplice alte tipuri de tratamente în locul protezării. Este și cazul rupturilor musculare de la nivelul umărului care se repară cu ajutorul țesutului propriu al pacientului.

“Această intervenție se practică de 10 ani în lume și este disponibilă și în Turcia în cadrul clinicilor ACIBADEM. Funcționalitatea articulației umărului este redată multor pacienți cu ajutorul transplantului unei porțiuni de mușchi de la nivelul membrelor inferioare. Astfel, este atenuată durerea, iar calitatea vieții se îmbunătățește foarte mult. De asemenea, chirurgii care realizează această operație reușesc să obțină și rezultate estetice pentru pacienți. În plus, adaptarea organismului la mușchiul transplantat este mai rapidă decât în cazul protezării. După intervenție, pacienții vor intra într-un program de recuperare și vor purta un dispozitiv de susținere a brațului. Recuperarea durează circa 4 luni, iar după acest interval, pacienții vor putea folosi articulația umărului și vor putea reveni la gesturile obișnuite, precum îmbrăcarea fără dificultate”, spune Arel Gereli, Profesor Asociat, unul dintre medicii specializați în ortopedie și traumatologie, care activează în cadrul spitalului ACIBADEM Altunizade, din Istanbul.

Intervenția este cu atât mai reușită cu cât pacienții ajung mai repede la medic. 20 la sută dintre pacienți neglijează rupturile musculare de la nivelul umărului ceea ce îngreunează misiunea medicilor de a reda funcționalitatea membrului superior afectat.