De cele mai multe ori, folosirea cremelor hidratante şi a diferitelor produse de machiaj ajută tenul să fie radios, dar există şi câteva alimente care pot ajuta tenul să îşi păstreze fermitatea şi luminozitatea.
Avocado
Fructul folosit în conţinutul mai multor produse de îngrijire a tenului, ajută pielea să-şi păstreze luminozitatea având un conţinut extrem de bogat de vitamina B. Niacina, o componentă a vitaminei B, este foarte importantă pentru o piele fină şi sănătoasă şi ajută la prevenirea apariţiei iritaţiilor. Acesta se poate folosi în salate şi fresh-uri de fructe, dar şi pentru pregătirea unui exfoliant facial.
Fructele de pădure
De asemenea, fructele de pădure, care conţin vitamina C, sunt esenţiale pentru o piele sănătoasă. De la căpşuni până mure, vitaminele fructelor vor ajuta la construirea fibrelor de colagen, astfel, pielea se va păstra tânără.
Brânza
Seleniul şi vitamina E se găsesc în brânza de vaci, acestea două ajutând la păstrarea fermităţii pielii. De asemenea, anumite studii susţin că brâza de vaci, consumată în cadrul unei diete sănătoase, poate ajuta la prevenirea apariţiei anumitor tipuri de cancer.
Migdalele
Acizii graşi se regăsesc în migdale, aceştia asigurând o mai bună eliminare a toxinelor din organism. Totodată, migdalele reţin apa în organism, ceea ce oferă pielii un look sănătos.
Cartoful
O altă legumă importantă pentru piele este cartoful. Un cartof copt oferă o cantitate mare de cupru de care organismul are nevoie şi care determină strălucirea sănătoasă a feţei. Zincul şi vitamina C sunt esenţiale pentru elasticitatea pielii.
Cerealele integrale
Cerealele integrale sunt recunoscute pentru menţinerea unui ten tânăr şi sănătos. Astfel, pentru un rezultat cât mai bun trebuie consumate doar cerealele care sunt bogate în fibre.
Peştele
Dacă de obicei nu consumaţi peşte sau alte alimente care sunt bogate în grăsimi omega 3, seminţele de in sunt soluţia perfectă. Conţinutul mare de omega 3 ajută la hidratarea pielii, diluarea excesului de sebum, deblocarea porilor şi contribuie la prevenirea şi combaterea acneei.
Iaurtul
Consumul de iaurt, care este bogat în proteine, va ajuta la menţinerea fermităţii pielii. Specialiştii afirmă că iaurtul grecesc este şi mai recomandat pentru rezultate mai eficiente, acesta conţinând de două ori mai multe fibre decât iaurturile obişnuite. Astfel, pentru mai multă savoare iaurtul poate fi combinat cu fructe de pădure şi miere.
Ardeiul gras
Ardeii roşii, verzi, galbeni şi portocali nu sunt doar nişte legume vesele şi colorate în farfurie, ci ajută şi la diminuarea ridurilor apărute în jurul ochilor, cu care femeile se confruntă.
Mango
Mango nu este doar un fruct delicios, consumul acestuia contribuind la sănătatea pielii, deoarece acesta conţine peste 80% din vitamina A necesară organismului pe durata unei zile. De asemenea, mango este un fruct cu calorii puţine, aşadar poate fi inclus foarte uşor în orice dietă.
Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…
Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…
Horoscop 25 noiembrie. Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…
Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…
Ce spune despre tine grupa de sânge.Descoperirea personalității în funcție de grupa sanguină este un…
Mâncăruri simple de post. Postul poate fi o perioadă provocatoare pentru mulți, dar cu rețetele…