Sari la conținut

Topul alimentelor care scad tensiunea arterială şi vă scapă de stres

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

Cei care trăiesc în condiţii de stres pentru o lungă perioadă de timp sunt mult mai vulnerabili la răceli, dar şi la afecţiuni precum hipertensiune arterială şi boli de inimă.

Una dintre strategiile care ajută la ţinerea sub control a stresului este alimentaţia.

„Pe lângă multiplele cauze generatoare de stres, o alimentaţie dezechilibrată poate contribui la creşterea lui prin lipsă de minerale şi vitamine”, explică nutriţionistul Maria Florea.

Portocalele, avocado, spanacul şi fisticul sunt printre cele mai importante alimente care pot scădea nivelul de cortizol din organism, un hormon implicat în răspunsul la stres, care creşte tensiunea arterială.

Consumaţi cereale, alune şi legume, bogate în vitaminele B

O dietă sănătoasă poate contracara impactul stresului, crescând nivelul sistemului imunitar şi scăzând presiunea sângelui. Cei mai importanţi adjuvanţi în combaterea stresului sunt vitaminele B1, care se găsesc în cereale, alune şi majoritatea legumelor, dar şi vitamina C, care asigură funcţionarea în limite normale a sistemului nervos.

„Influenţa nutriţiei în lupta cu stresul nu e cuantificată pe grupe de alimente. Totuşi, ca să suportăm mai uşor situaţiile stresante, e bine să consumăm vitamine, pe care ni le luăm din fructe şi din legume. Eu recomand cel puţin 300 de grame de fructe şi 500 grame de legume zilnic”, este sfatul nutriţionistului Eduard Adamescu, de la Cabinetul de Diabet şi Obezitate „Calea Moşilor” din Bucureşti.

1. Portocala are un rol important în calmarea sistemului nervos, fiind numită fructul „antistres”

Ea conţine acid folic, vitamina C şi fibră vegetală, care ajută la schimbarea stării de spirit. Atunci când trăiţi într-o stare continuă de stres e bine să consumaţi vitamina C, pentru a nu ajunge la depresie. Studiile arată că atunci când participaţi la evenimente stresante, presiunea arterială şi cortizolul revin la normal mai repede dacă luaţi 60 de miligrame de vitamina C.

2. O jumătate de avocado pe zi ajută presiunea arterială să revină la normal

„Avocado e o sursă foarte bună de antioxidanţi, care antrenează sistemul imunitar şi alimentează creierul cu grăsimi vegetale”, explică prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie.

3. Fisticul este un alt aliment care ajută organismul să lupte împotriva hormonilor stresului

Adrenalina măreşte presiunea sângelui şi face inima să bată mai repede sub stres. O mână de fistic pe zi scade presiunea arterială. „Fisticul e bun în combaterea depresiilor, datorită proteinei pe care o conţine. Se digeră uşor şi are grăsimi sănătoase, dar nu trebuie prăjit prea mult sau sărat”, recomandă prof. dr. Mencinicopschi.

4. Spanacul, bogat în minerale

Spanacul ajută, de asemenea, organismul să facă faţă stresului fiind foarte bogat în magneziu. O cantitate prea mică de magneziu în corp poate provoca dureri de cap şi oboseală.

„Magneziul este denumit şi mineralul antistres şi îl mai putem găsi şi în smochine, migdale, nuci sau seminţe”, afirmă nutriţionistul Maria Florea.

Evitaţi spanacul la conservă pentru că e sărac în fibre, vitamine şi antioxidanţi împotriva stresului. Foarte bune sunt salatele din spanac.

COMPLEMENTAR

Sportul vă păzeşte de depresii

Pe lângă dietă, şi mişcarea ajută la prevenirea stresului. Cele mai eficiente exerciţii în lupta cu stresul sunt mersul pe jos în pas alert, urcatul şi coborâtul scărilor, grădinăritul, înotul şi mersul pe bicicletă.

„Mişcarea e necesară întotdeauna, pentru că sedentarismul are efecte asupra funcţionării sistemului nervos. Sedentarii sunt mult mai înclinaţi spre depresie decât cei activi”, spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

  • Faceţi sport cel puţin 30 de minute pe zi, de trei ori pe săptămână!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel