Sari la conținut

Top trei condimente care previn diabetul

Anumite condimente vă pot ajuta să preveniți sau să țineți în frâu diabetul, însă trebuie să le consumați cu moderație pentru a evita afecțiunile digestive.

1. Scorțișoara

O jumătate de linguriţă cu scorţişoară administrată zilnic crește sensibilitatea la insulină. De aceea, conform Centrului de cercetări în domeniul nutriţiei din Beltsville (SUA), graţie scorţişoarei, celulele transformă zahărul din sânge în energie. S-a dovedit că, după 40 de zile în care diabeticii au luat scorţişoară zilnic, acestora le-a scăzut nivelul de zahăr din sânge şi, mai mult, sănătatea inimii era serios ameliorată.

2. Muștarul

Potrivit cercetătorului Jaya Henry de la Institutul Politehnic Oxford, din Anglia, dacă veţi consuma o linguriţă cu muştar iute în timpul mesei, rata metabolismului va creşte cu până la 25% şi se va menţine astfel timp de mai multe ore, ducând la o ardere suplimentară de aproximativ 45 de calorii, raportat la o masă care a însumat 700 de calorii.

În plus, muștarul este un bun condiment pentru diabetici deoarece scade nivelul zahărului din sânge.

3. Cucurma

Potrivit unui studiu realizat în Thailanda, cucurmina poate preveni diabetul. Cercetarea, publicată în „Diabetes Care”, s-a desfăşurat pe parcursul a nouă luni, timp în care voluntarii – 240 de persoane adulte prediabetice (care prezentau niveluri ridicate de zahăr în sânge, fapt care ar fi putut conduce la diabet de tipul II) – au consumat zilnic o anumită cantitate de curcumină sau o substanţă placebo.

În timpul studiului, în rândul celor 119 voluntari care au luat zilnic câte şase capsule cu extract de curcumină (250 mg) nu s-a înregistrat niciun caz de diabet de tipul II, comparativ cu grupul de 116 persoane cărora li s-au administrat capsule placebo, în care s-au înregistrat 19 noi cazuri de diabet.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel