Top 5 remedii naturale care îți iau durerea cu mâna. Recomandările unui doctor celebru

Top 5 remedii naturale care îți iau durerea cu mâna. Recomandările unui doctor celebru.

În contextul pandemiei, când tot mai multa lume lucrează de acasa, s-au înmulțit cazurile de dureri de coloană vertebrală. În funcție de severitatea simptomelor, puteți alege să vă lăsați durerea în cea mai mare parte netratată sau puteți să apelați la medicamente pentru a face față durerilor, pe de o parte, sau la remedii naturiste, pe de altă parte.

De cele mai multe ori, multe dintre remediile naturiste sunt chiar mai eficiente decât medicamentele. În plus, sunt mai ieftine şi ușor de procurat. Cele mai bune remedii naturale pentru dureri sau alte probleme mici de sănătate sunt ceaiurile, uleiurile naturale şi chiar ardeiul iute.

Celebrul Dr. Oz oferă câteva remedii naturale pentru a trata durerile cu care te confrunţi, potrivit frunza-verde.ro.

1.  Recomandările dr. Oz pentru dureri de spate și senzația de umeri înțepeniți

Una dintre cele mai frecvente probleme cu care ne confruntăm este durerea de spate, fie că este localizată în zona lombară, dorsală sau cervicală. De asemenea, din cauza posturii greşite pe care o adoptăm în timpul şezutului, apare adesea senzaţia de umeri şi gât înţepenite. Dr. Oz recomandă:

  • suplimentele cu vitamina B12 care scad intensitatea durerilor de spate. Este indicată administrarea a 1-2 miligrame de vitamina B12 în fiecare zi
  • crema cu capsaicină, substanţa care face ardeii chilli picanţi. Dr. Oz spune că masarea zonelor dureroase cu această cremă care va da o senzaţie de căldură pentru a scăpa de durere. De asemenea, crema cu capsaicină este recomandată și pentru durerea de cap, care trece dacă masezi puţin tâmplele cu această cremă.

2. Recomandările dr. Oz pentru durerea de cap cauzată de răceală

Dr. Oz susţine că sprayul cu capsaicină stimulează celulele nervoase şi le distrage „atenţia” astfel încât să nu mai simţi acest durere de cap cand eşti afectată de răceală. Se pun câte două pulverizări în fiecare nară.

3. Recomandările unui doctor celebru pentru dureri în gât

Sprayul cu argint coloidal are efect antibacterian şi antimicrobian. Îl găsim şi la noi în diverse magazine naturiste online şi la Plafar. Nu este costisitor şi face minuni atunci când te confrunţi cu dureri în gât. Se administrează fie amestecat în apă dacă îl găseşti sub forma lichidă, fie câteva pulverizări pe zi dacă alegi varianta cu pulverizator. Urmează instrucţiunile de pe ambalaj!

4. Recomandările dr. Oz pentru dureri articulare?

Pe măsură ce înaintează în vârstă, multe persoane întâmpină frecvent dureri de articulaţii. Acestea apar atunci când cartilajul articulaţiilor este distrus. Extractul de Boswellia, numită şi tămâia indiană, reduce durerea resimţită la nivelul articulaţiilor.

Dr. Oz recomandă să alegi suplimentele cu cel puţin 40% extract de Boswellia şi să iei zilnic 300 miligrame.

De asemenea, pudra de ghimbir are efect antiinflamator. Dr. Oz recomandă să iei câte o jumătate de linguriţă cu pudră de ghimbir, de mai multe ori pe zi. Poţi să o pui în apă călduţă şi să o bei dimineaţa sau să alegi capsulele cu pudră de ghimbir.

5. Recomandările unui doctor celebru pentru dureri intense

Fie că resimţi o durere intensă la genunchi, umeri, gât, spate, Dr. Oz recomandă aplicarea unui gel cu arnică. Această plantă are un efect similar ibuprofenului, însă fără să dea reacţii adverse, explică specialistul. Aplică gelul de trei ori pe zi, masând zona dureroasă.

Recent Posts

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

17 minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

48 de minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

o oră ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

12 ore ago

Citeste si: