Din cuprinsul articolului
Tusea este unul dintre cele mai des întâlnite simptome fie în afecțiunile de sezon, cum sunt faringitele, amigdalitele, traheo-bronșitele sau pneumoniile. De asemenea, tusea este aproape nelipsită în afecțiunile cronice precum astmul bronșic, bronhopneumopatiile cronice, emfizemul pulmonar.
În toate aceste situații, pe lângă medicația recomandată de medic, se poate apela la remedii simple, aflate la îndemâna oricui.
Una dintre cele mai folosite reţete în medicina naturistă are la bază ceapa, din care se prepară un suc stors din aproximativ 100 g ceapă coaptă în spuză, din care se beau câte 2-3 linguri.
De asemenea se poate consuma un decoct dintr-o ceapă și 2-3 nuci, fierte în 300 mililitri de apă timp de 10 minute. Se beau 2-3 căni pe zi. O altă variantă poate fi decoctul preparat din foile uscate de la 3-4 cepe și septurile care separă miezul de la 5-6 nuci.
În ambele forme, ceaiul se lasă la răcit și de consumă călduț, îndulcit cu miere. Aceasta se va pune în ceai numai după ce s-a răcit, pentru a evita degradarea unor vitamine și enzime pe care le conține, de exemplu vitamina C.
Pentru tusea seacă se recomandă aportul de lichide în cantități mai mari decât de obicei. Specialiştii fitoterapeuţi susţin că ceapa ameliorează tusea, dar şi durerile în gât şi durerile de cap datorate sinuzitei.
Renumit în tratarea tusei atât la copii, cât şi la adulţi, siropul de patlagină se poate prepara în casă şi se păstrează la rece, în sticle de culoare închisă. Într-un borcan se pun straturi alternative de plantă şi zahăr sau miere.
Când siropul s-a lăsat pe fundul borcanului, acesta se aşează pe un prosop într-un vas cu apă şi se fierbe pentru sterilizare timp de aproximativ 30 de minute, după ce apa dă în clocot. La nevoie, adulţii pot lua câte o lingură de trei ori pe zi şi copiii câte o linguriţă de trei ori pe zi.
Un alt remediu bun pentru combaterea tusei este sucul de ridiche neagră. Se scobește o ridiche neagră și se pune în ea o lingură de miere, pentru 3-4 ore. Sucul format se consumă ca atare sau diluat în ceai. Trebuie folosit cu prudență de către persoanele cu hiperaciditate gastrică.
Totodată, pentru uz extern se pot utiliza comprese cu bitter suedez aplicate pe piept, după ungere prealabilă cu alifie de gălbenele
Amestecat cu bicarbonat de sodiu, ceaiul de tei este folosit pentru gargară şi poate trata cu succes amigdalele inflamate şi tusea convulsivă. În plus, ceaiul de tei are şi un efect uşor sedativ care ajută la calmarea iritaţiilor produse de tuse, dar şi la combaterea tulburărilor de somn.
Siropul din muguri de brad este un bun tratament pentru tuse, antiseptic, şi un foarte bun tonic al funcţiei pulmonare. Ajută la combaterea tusei şi a bronşitei, fiind util în combaterea virozelor respiratorii sau a faringo-amigdalitelor.
Pentru a încuraja expectoraţia mucusului, tusea umedă are nevoie de expectorante şi preparate cu efect de fluidificare precum extractul de ciuboţica cucului. Pentru obţinerea unui efect calmant, decongestiv şi mucolitic se recomandă siropuri cu extract de iederă, tei sau pin.
Apiterapia recomandă miere de albine (4 linguri) amestecată cu 4 linguri unt şi 100 ml alcool rafinat 30%, din care se ia câte o lingură dimineaţa, pe nemâncate sau propolis mărunţit (1 linguriţă la 250 ml apă) se fierbe până scade la jumătate, se îndulceşte cu 2 linguri de miere şi se iau câte 3 linguriţe pe zi.
Rădăcina de hrean este unul dintre remediile naturiste pentru tuse, având totodată proprietăţi stimulente ale procesului de nutriţie, purgative, diuretice, expectorante, antibiotice sau antispastice.
Pentru calamarea tusei se recomandă rădăcina de hrean rasă pe răzătoare, iar pentru un efect mai bun, se recomandă amestecarea acesteia cu miere de albine. Cantităţile de hrean şi miere de albine trebuie să fie în proporţie de 1 la 1.
Numerologul Mihai Voropchievici a făcut previziuni astrologice, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, horoscopul pentru săptămâna…
Alegeri prezidențiale 2024. Românii și-au votat președintele. Surprinzător, însă lupta pentru Cotroceni este foarte strânsă între…
Călin Georgescu a făcut scufundări în apa rece ca gheața a unui lac din Austria.…
Călin Georgescu, un candidat independent cu viziuni pro-ruse și ultra-naționaliste, conduce surprinzător în rezultatele parțiale…
Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…