Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) lansează în luna noiembrie „Top 10 întrebări despre cancerul pulmonar” – un ghid destinat persoanelor diagnosticate cu cancer pulmonar, ce face parte din cadrul campaniei naţionale de informare “Câştigă timp! Cancerul pulmonar îţi poate fura timpul”.
Ghidul – care cuprinde şi un dicţionar explicativ al termenilor folosiţi în practica medicală – încearcă să răspundă celor mai frecvente 10 întrebări legate de cancerul pulmonar.
La realizarea ghidului „Top 10 întrebări despre cancerul pulmonar” şi-au adus contribuţia specialişti recunoscuţi în domeniu: Dr. Dana Stănculeanu, de la Institutul Oncologic “Alexandru Trestioreanu”, Profesor Asociat Dr. Ruxandra Ulmeanu, de la Facultatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea Oradea, Dr. Iustina Fusu, vicepreşedinte al Ligii Române de Cancer, dr. Sorin Vancea, preşedintele Secţiunii de Cancer Pulmonar a Societăţii Române de Pneumologie, Spitalul „Victor Babeş”, Timişoara, Prof. Dr. Florin Mihălţan, preşedintele interimar al Societăţii Române de Pneumologie, Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”, Bucureşti, UMF Carol Davila Bucureşti şi Cezar Irimia, preşedintele FABC.
Ghidul “Top 10 întrebări despre cancerul pulmonar” este disponibil la chioşcurile de presă marţi, 26 noiembrie, împreună cu ziarul Gazeta Sporturilor si va fi de asemenea distribuit vineri, 29 noiembrie, şi alături de publicaţia “Libertatea pentru femei”.
Începând de marţi, 26 noiembrie 2013, ghidul poate fi de asemenea descărcat gratuit de pe site-ul www.invingemcancerul.ro.
Lansarea ghidului “Top 10 întrebări despre cancerul pulmonar” continuă campania „Câştigă timp! Cancerul pulmonar îţi poate fura timpul”. Acesta este mesajul pe care îl transmit în luna noiembrie FABC, Liga Română de Cancer, Societatea Naţională de Oncologie Medicală din România, Secţiunea de Cancer Pulmonar a Societăţii Române de Pneumologie şi Societatea Română de Pneumologie.
“Cancerul pulmonar este cel mai frecvent neoplasm în rândul bărbaţilor şi al patrulea ca frecvenţă la femei. În România, potrivit studiului Globocan din 20081, se înregistrează o incidenţă de 30 de cazuri la 100.000 de locuitori“, subliniază medicul Iustina Fusu, vicepreşedintele Ligii Române de Cancer.
“Împreună cu partenerii noştri din această campanie dorim să atragem atenţia asupra riscului acestei boli. Cancerul pulmonar este cel mai mare ucigaş dintre toate. Numărul 1 în rândul bărbaţilor, dar şi boala oncologică cu cea mai mică durată medie de supravieţuire… Este o afecţiune care vine cu semne puţine şi ne lasă puţin timp la dispoziţie”, atrage atenţia Cezar Irimia, preşedintele FABC.
Cauza principală a cancerului pulmonar este reprezentată, la peste 90% din pacienţi de fumat. Statisticile arată că, în rândul bărbaţilor fumători, riscul de apariţie a cancerului pulmonar este de 17%, în timp ce în rândul femeilor fumătoare este de 12%. Persoanele care fumează mai mult de un pachet de ţigări pe zi au un risc de a dezvolta cancer pulmonar de până la 25 de ori mai mare decât un nefumător.
Diagnosticarea cancerului pulmonar este dificilă, deoarece simptomele lui pot fi confundate cu cele ale unei răceli persistente sau cu tusea cauzată de fumat. În majoritatea cazurilor, afecţiunea este diagnosticată când deja se înregistrează metastaze.
Informaţii despre cancerul pulmonar şi despre posibilităţile de diagnosticare vor putea fi regăsite pe toată durata campaniei pe site-ul www.invingemcancerul.ro și pe rețeaua de socializare Facebook.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…