Din cuprinsul articolului
Să fii sănătos este deosebit de important odată ce ai 40 de ani. Medicii recomandă mai multe controale de sănătate pentru a ajuta la prevenirea problemelor care pot deveni mai frecvente când ai 40 de ani.
Orice teste de screening pe care ar trebui să le faceți și cât de des vor depinde de sănătatea dumneavoastră și de luarea în considerare a istoricului familial. Discutați cu medicul dumneavoastră de familie despre exact ceea ce aveți nevoie, dar majoritatea persoanelor sănătoase în vârstă de 40 de ani ar trebui să facă controale de sănătate la intervale regulate. Potrivit cadrelor medicale, următoarele analize sunt obligatorii dacă ai peste 40 de ani:
1. Analize de sânge recomandate de medicul de familie
Hemoleucograma este indispensabilă la orice vârstă și cu atât mai mult peste 40 de ani. În urmă vizitei la medicul de familie ți se va recomanda un set de analize de sânge complet, în funcție de necesități.
De obicei, se analizează valorile glicemiei, trigligeridele, creatinină, ureea, transaminazele, nivelurile de colesterol și bilirubină. Se poate verifica și nivelul calciului și se recomandă și un sumar de urină.
2.Ecografia
Durerile abdominale, crampele menstruale și balonarea sunt ușor de ignorat. Însă pot fi semne ale unor boli ascunse, precum endometrioza, chisturi ovariene, sau chiar ale cancerului de ovar. O ecografie abdominală și pelvina îți poate spune dacă suferi sau nu de ceva. Mai mult, poți afla starea organelor interne.(ecografia abdominală și elastografia oferă informații certe despre starea ficatului). Ecografia transvaginală este esențială pentru verificarea aparatului genital feminin.
3. Endoscopia digestivă superioară
Este în topul investigațiilor care poate confirma sau infirma prezența afecțiunilor grave la nivelul tractului digestiv superior.
4. Colonoscopia
Este o investigație de bază pentru depistarea diferitelor afecțiuni de tract digestiv inferior, precum polipoza colonică, diverticulita, diverticuloza, boala Crohn, rectocolita ulcero-hemoragică, precum si pentru depistarea tumorilor colonice.
5. Investigații pentru afecțiunile articulare
Cea mai frecventă modalitate de depistare a afecțiunilor articulare este radiologia digitală. Pentru detalii mai amănunțite se apelează la CT și RMN.
6.Ecografia Doppler
Această procedura este non-invazivă și permite analiza în profunzime a țesuturilor vascularizate. Se recomandă pacienților care au varice, care se confruntă cu dureri musculare sau cărora li se umflă picioarele sau mâinile.
Dacă există și cel puțin doi dintre factorii de risc cardiovascular – colesterol crescut, diabet, hipertensiune arterială sau tabagism – atunci se impune o examinare periodică, pentru a vedea dacă există o micșorare sau o lărgire a vaselor de sânge.
7. Colposcopia e necesara uneori
Aceasta evidențiază posibilele leziuni sau anomalii ale mucoasei uterine și ajută la depistarea cancerului de col.
8. Nu uita de sănătatea aparatului reproducător
Cancerul de col și de sân sunt frecvente printre femei, din păcate, tot mai tinere. Și asta pentru că evită consulturile ginecologice. Prin urmare, fă-ți o programare pentru un consult ginecologic complet, care să includă mamografie, test Babeș Papanicolau, ecografie transvaginala, analiză de secreții vaginale. În cazul bărbaților, e ceva mai simplu. Se impune evaluarea prostatei, prin ecografie sau testele PSA.
9. Consult endocrinologic
Cel mai des solicitate pentru depistarea unor eventuale afecțiuni tiroidiene sunt TSH, T3 și T4. În completare, ecografia tiroidiană scoate la iveală detalii importante. Tyrotropina sau TSH măsoară cantitatea de hormoni secretată de glanda tiroidă, în vreme ce T3 și T4 oferă detalii asupra funcțiilor glandei, putându-se astfel determina o posibilă hiper sau hipotiroidie. În plus, se recomandă verificarea tiroxinei libere sau Free T4 (FT4). Împreună cu valorile TSH arată circuitul de reglare a glandei tiroide. Verificarea hormonilor poate duce și la depistarea altor probleme.
10. Și vitaminele au rolul lor
Vitamina D este un element important din organism, iar un nivel optim contribuie la protecția împotriva fenomenelor maligne și previne apariția osteoporozei. Un nivel optim al vitaminei B12 este important pentru funcționarea corectă a neurotransmițătorilor, pentru articulații și mușchi. Nivelul de B12 este și un indicator important pentru anemie. Iar dacă o persoană are tulburări de memorie, ar trebui să facă un test pentru B 12. Așadar, verificarea nivelului acestora în organism este obligatorie.