Toată lumea are riscul să facă hernie de disc. Cum se diagnostichează și cum se tratează corect

Zona lombară nu este formată doar din cinci vertebre, ci regiunea din jurul acestora este înfaşurată cu muşchi şi ţesut conjuctiv. Mişcările mijlocului sunt realizate prin funcţionarea armonioasă a acestor muşchi, însă slăbirea unuia dintre ţesuturi sau nefuncţionarea acestuia în concordanţă cu celelalte ţesuturi, strică această armonie.
Slăbiciunea de la ţesuturi cauzează încărcarea întregii greutăţi asupra vertebrelor mijlocului şi apare boala pe care o cunoaştem ca fiind hernie de disc. Hernia de disc este o afecţiune ce apare ca urmare a insuficienţei funcţionale a mijlocului. Altfel spus, toată lumea care are insuficienţă funcţională la mijloc, are riscul de a face hernie de disc.
Consultul medical este obligatoriu
“Diagnosticul de hernie de disc este pus de către chirurgii cerebro-neuro-spinali şi tratamentul este efectuat de către aceeaşi specialişti. Datorită tehnologiei sanitare avansate în zilele noastre, se asigură un grad mare de succes în operaţiile de hernie de disc şi pacienţii se întorc la viaţa lor normală în cel mai scurt timp. Însă în situaţiile celor care au nevoie de operaţie şi fug de operaţie, care nu se tratează sau care amână tratamentul, există riscul de a rămâne paralizaţi”, declară doctorul Ümit Kepoğlu, specialist în neurochirurgie.
Este posibil tratamentul prin microchirugie
“Nerecurperarea în totalitate, durerile prelungite, întoarcerea târzie la locul de muncă a pacienţilor care au suferit operaţie de hernie de disc clasică, procedură care se aplică de aproape 60 de ani, a direcţionat chirurgii către căutări cu pirivire la acest subiect şi s-a început utilizarea microchirurgiei în operaţiile de hernie de disc”, declară doctorul turc Ümit Kepoğlu.
În acelaşi timp, pacienţii care trăiesc cu teama că după operaţie vor rămâne paralizaţi şi nu se vor putea întoarce la viaţa normală, datorită microchirurgiei au început să se îndepărteze de aceste griji.
Gradul de succes este foarte mare
În timpul microchirurgiei, care se realizează sub anestezie generală sau spinală (operaţie cu comunicare), chirurgul foloseşte microscopul. Funcţia microscopului este de a lumina ţesuturile la care lucrează chirurgul şi de a mări imaginea. Datorită acestui lucru, chirurgul deteriorează mai puţin ţesuturile normale în comparaţie cu operaţia deschisă. “Nervul este tras în margine cu ustensile speciale şi se scoate ţesutul de hernie care exercită presiune asupra nervului. După aceea, straturile care au fost deschise se închid prin coasere. La trei-patru ore după o astfel de operaţie, pacientul se poate ridica în picioare şi merge, iar a doua zi poate pleca acasă. În tratament, gradul de succes este foarte ridicat, iar după operaţie, pacientul primeşte câteva mişcări de exerciţiu ce trebuiesc efectuate şi care sunt recomandate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, conchide doctorul Ümit Kepoğlu, specialist în neurochirurgie.

Recent Posts

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

7 minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

37 de minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

o oră ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

12 ore ago

Citeste si: