Ţiuitul urechilor: care sunt cauzele şi în ce situaţii reprezintă un motiv de îngrijorare

Suprasolicitarea sau un dezechilibru al organismului se poate manifesta prin răspunsuri care nu pot fi controlate: ţiuitul urechii, zbătutul ochilor sau musculatura contractată, care de multe ori trec neobservate. Sunt situaţii în care acestea pot fi semne directe ale unor afecţiuni grave, care necesită tratament rapid.

De la accidente vasculare la probleme ale urechii interne

Ţiuitul în urechi (acufene sau tinitus în varianta ştiinţifică) poate fi perceput la o singură ureche ori la ambele, fără a fi influenţat de vreun factor exterior. În funcţie de cauza care îl produce, ţiuitul poate fi subiectiv şi obiectiv. Cel obiectiv poate avea origine vasculară, inclusiv anevrisme ale vaselor cervico-craniene, tumorală (tumorile jugularei), leziuni traumatice cranio-cerebrale. De obicei, acesta se resimte o dată cu pulsul şi se manifestă ca un păcănit.
Tinitusul subiectiv, în schimb, poate fi determinat de o afecţiune a urechii interne, de medicamente ototoxice, afecţiuni autoimune sau chiar accidente vasculare cerebrale. „În cazurile în care poate fi găsită cauza producătoare a tinitusului, tratamentul se poate face cu medicamente sau chirurgical. Majoritatea ţiuiturilor în urechi însă sunt subiective, cauza lor fiind deocamdată imposibil de stabilit, ceea ce face ca tratamentul să fie, de multe ori, fără efect”, explică prof. dr. Dorin Sarafoleanu, de la Spitalul „Sf. Maria” din Bucureşti.

Un alt fenomen ce nu poate fi controlat este „zbătutul ochiului”. În popor, e semn că revezi pe cineva, medical poate fi un simptom de boli grave. „Blefarospasmul sau zvâcnirea ochiului reprezintă o contractură ritmică a muşchiului pleoapelor, intermitentă sau continuă, ce apare cel mai frecvent ca urmare a unei inflamaţii oculare sau a iritaţiei conjunctivei (mucoasa oculară)”, explică Andreea Ciubotaru, medic primar oftalmolog la Clinica Infosan din Capitală. În cazuri mai rare, acest zbătut poate fi determinat de insuficienţa secreţiei lacrimale (ochi uscat) sau a unei paralizii faciale.

În multe situaţii, mai ales la persoane tinere, dacă nu este vorba despre o inflamaţie ori iritaţie conjunctivală sau ochi uscat, cauza blefarospasmului nu se poate identifica.

Fumatul, stresul şi cofeina agravează spasmele oculare

Totuşi, există factori precum stresul, fumatul, cofeina care agravează spasmul pleoapelor. „De multe ori, presupunem că este vorba despre un dezechilibru al electroliţilor serici (sodiu, potasiu, calciu, magneziu) şi recomandăm pacienţilor testarea lor în laborator pentru a corecta acest dezechilibru”, adaugă oftalmologul Andreea Ciubotaru.

În cazuri foarte rare, blefarospasmul poate asocia mişcări involuntare ale muşchilor din jurul ochilor, gurii (pe o jumătate a feţei) şi în această situaţie este vorba despre un spasm hemifacial sau poate asocia mişcări necontrolate ale umerilor şi capului, încadrându-se în sindroame mai grave precum Tourette.

Pentru cazurile uşoare, prin tratamentul ochiului uscat sau a inflamaţiei oculare, de obicei blefarospasmul dispare. Dacă simptomele persistentă, este nevoie uneori de injecţii cu toxină botulinică.

Contracţiile musculare voluntare, comadate de creier, reprezintă baza mişcării organismului. Când însă musculatura nu mai răspunde perfect la comenzi apar disfuncţiile, care pot evolua de la simple contracţii necontrolabile până la adevărate „drame musculare”.

„Substratul contracţiilor musculare necontrolabile, uneori dureroase (cârcei) poate fi reprezentat fie de o lipsă de calciu sau/şi de magneziu, fie de o acumulare intramusculară de acid lactic (în cazul exerciţiilor fizice epuizante), fie de boli ale glandelor endocrine care intervin în metabolismul calciului”, explică Valerian Ciubotaru, medic flebolog la Clinica „Flebestet” din Bucureşti.

În acest caz, este nevoie de analize specifice pentru un diagnostic corect. De cele mai multe ori se se pot trata eficient cu medicamente.