Sari la conținut

Cum să ne înțelem tiroida. De ce apar bolile de tiroidă, glanda care ”nu doare”

Prin hormonii pe care îi produce, glanda tiroidă influențează aproape toate procesele metabolice ale corpului uman. Dereglările tiroidei sunt de diferite feluri, de la stadii minore, la faze foarte avansate, cum ar fi cancerul de tiroidă.

Irina Lungu

Cele mai întâlnite probleme ale tiroidei implică și producția anormală a hormonilor tiroidieni. Un exces al acestor hormoni duce la hipertiroidism, iar o producție insuficientă duce la hipotiroidism.

Deși efectele pot fi neplăcute și nedorite, majoritatea problemelor de tiroidă se pot trata cu succes, important este să fie descoperite și diagnosticate.

Cum se ajunge la problemele de tiroidă?

Hipertiroidismul se datorează unei producții în exces de hormoni tiroidieni, iar această situație apare din câteva cauze clare:

  • Producție excesivă de hormoni tiroidieni
  • Formarea unor noduli în glanda tiroidă, care încep să secrete hormoni tiroidieni, deranjând echilibrul organismului
  • Inflamarea glandei tiroide poate fi încă o cauză a excesului de hormoni, ajungându-se la un hipertiroidism temporar, care poate dura între câteva săptămâni și câteva luni
  • Disfuncționalitățile glandei pituitare sau tumorile canceroase ale glandei tiroide, dar acestea sunt cauze mai puțin întâlnite ale hipertiroidismului.

La polul opus, hipotiroidismul se constată atunci când nu se secretă suficienți hormoni tiroidieni. Organismul uman are nevoie de un anumit număr pentru a funcționa corespunzător, iar o cantitate prea mică va conduce la o stare de apatie. Care sunt cele mai frecvente cazuri ale apariției hipotiroidismului:

  • Tiroida Hashimoto. În cazul acestei tulburări autoimune, corpul atacă țesutul tiroidian, iar acest țesut moare, în cele din urmă. Devine inert, incapabil de a mai produce hormoni.
  • Eliminarea glandei tiroide – tiroidectomia. Tiroida poate fi îndepărtată chirurgical sau medicamentos.
  • Expunerea la cantități prea mari de iod. Medicamentele pentru răceală sau sinusuri, pastilele de inimă sau anumite substanțe de contrast care ni se dau înainte de anumite teste ne pot expune excesiv la iod. Și dacă ai avut afecțiuni ale tiroidei în trecut, cu atât mai mult ești expus riscului de a dezvolta hipotiroidism.
  • O cantitate mare de litiu poate cauza, de asemenea, hipotiroidismul.

Netratat, hipotiroidismul vine la pachet cu o mulțime de probleme de sănătate.

Hipotiroidismul prezintă un pericol deosebit pentru nou-născuți și sugari. Lipsa hormonilor tiroidieni în sistem la o vârstă fragedă poate duce la dezvoltarea cretinismului (retard mintal) și a nanismului (numit și nanosomie, microsomie sau hiposomie), afecțiune medicală care se caracterizează printr-o statură cu mult inferioară celei medii.

Sunt verificate nivelurile de hormoni la nou-născuți, iar dacă au vreun deficit, de îndată li se administrează medicația necesară. În cazul copiilor, ca și la adulți, acestea sunt cauzele hipotiroidismului:

  • Tulburarea glandei pituitare
  • Glandă tiroidă disfuncțională
  • Lipsa totală a glandei

Un copil care suferă de hipotiroidism va fi neobișnuit de apatic, fără poftă de mâncare și va dormi prea mult.

Cancerul de tiroidă este destul de rar, fiindcă se înregistrează la 5% dintre pacienții diagnosticați cu noduli tiroidieni.

Poți avea unul sau mai mulți noduli tiroidieni ani de zile, până să se declanșeze cancerul. Cei mai predispuși la a face cancer tiroidian sunt cei care s-au iradiat în zona capului și a gâtului.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel