Tipul de cancer care apare mai des la persoanele cu ochi deschiși la culoare

Tipul de cancer care apare mai des la persoanele cu ochi deschiși la culoare. Melanomul uveal reprezintă o formă rară, dar agresivă de cancer ocular care afectează uvea (stratul ochiului format din coroidă, iris şi corp ciliar).

Această afecțiune poate apărea la orice categorie de vârstă, afectează atât genul feminin cât şi pe cel masculin. Particularitatea acestui tip de cancer este că apare mai des la persoanele cu ochi deschiși la culoare, cum ar fi cei albaștri sau verzi.

Dna Dr. Elena Avram, medic oftalmolog supraspecializat în afecțiuni oftalmologice genetice, ne explică faptul că ochii deschiși la culoare au o cantitate mai mică de melanină, substanța responsabilă pentru culoarea ochilor, ceea ce poate crea un mediu favorabil pentru dezvoltarea tumorilor uveale.

Există două forme ale acestui tip de cancer

Forma non-familială non-genetică care nu are risc să se transmită la descendenţi şi este dată exclusiv de factorii de mediu şi vârstă
Forma familială genetică care se poate transmite la descendenţi şi este determinată de prezența în ADN a unor mutaţii specifice
Acest tip de tumoră apare iniţial sub forma unui nev pigmentar (aluniţă) care în timp se poate maligniza. Orice nev pigmentar uveal are risc de minim 1% de a se transforma în melanom de-a lungul vieţii în forma non-familială (în cazul în care nu există predispoziții genetice sau un istoric familial), însă în cazul formei familiale (în cazul în care există o predispoziție genetică sau un istoric familial) riscul este mult mai mare.
De menţionat că melanomul ocular poate afecta şi alte structuri ale ochiului precum pleoapele, caruncula şi conjunctiva.

Care sunt simptomele melanomului uveal

Simptomele melanomului uveal depind de localizarea lui. Există anumite semne specifice care ar trebui să ne atragă atenția și să ne determine să mergem la o consultație medicală de specialitate.
Melanomul irian se caracterizează prin apariția de pete întunecate pe iris care deformează pupila şi cresc în timp în dimensiuni; în stadii extrem de avansate determina scăderea vederii

Melanomul corpului ciliar determină apariţia unui astigmatism cristalinian deoarece tumora împinge cristalinul şi îl dislocă; această formă se însoţeşte des de glaucom cu închiderea unghiului camerular (ochiul devine roşu şi dureros)
Melanomul coroidian poate determina apariţia unor pete întunecate şi luminiţe în câmpul vizual, scăderea acuităţii vizuale, distorsiuni ale vederii
În cazurile avansate, în toate tipurile de melanom uveal, pot să apară dureri oculare secundare instalării unui glaucom sau un aspect proeminent al globului ocular.

”Este important să se acorde o atenție deosebită oricăror schimbări în starea ochilor și să se solicite imediat consult medical atunci când apar aceste simptome. Astfel putem beneficia de o evaluare detaliată și, dacă este necesar, inițierea rapidă a unui tratament adecvat. Melanomul uveal este cea mai agresivă tumoră oculară şi de multe ori are tendinţă să disemineze şi în alte organe. Acest lucru se datorează vascularizaţiei bogate a uveii, în special a coroidei. Deci tumora este în contact direct cu vasele de sânge care diseminează celulele canceroase la alte organe.”, ne explică Dr. Elena Avram.

Cum se depistează melanomul uveal

Depistarea melanomului uveal implică utilizarea mai multor tehnici și proceduri medicale pentru a obține o evaluare detaliată. Examinările oftalmologice regulate şi complete ce includ examenul cu pupilă dilatată reprezintă o componentă crucială a depistării timpurii a acestei afecţiuni.

Printre metodele imagistice utilizate se numără:

În cazul melanomului irian se realizează fotografii de pol anterior, tomografie în coerenţă optică de pol anterior (OCT) şi biomicroscopie ultrasonică (UBM)

În cazul melanomului de corp ciliar se utilizează ecografia oculară, OCT-ul de pol anterior şi UBM
În cazul melanomului coroidian se preferă utilizarea retinofotografiei, ecografiei oculare, OCT-ului, angio-OCT-ului şi angioflorografiei retiniene

Toate aceste investigaţii furnizează informații privind dimensiunea, forma și localizarea tumorii, elemente care la fiecare examinare vor fi reevaluate. Aceste proceduri ajută medicii să stabilească un diagnostic precis și să evalueze gradul de afectare, element esențial pentru stabilirea unui plan de tratament adaptat fiecărui pacient în parte.

În plus se recomandă realizarea unei testări genetice, analiza care are rolul de a identifica prezenţa mutaţiilor specifice formei familiale ereditare a melanomului uveal. Această analiză ne orientează asupra agresivităţii tumorii, ne oferă un prognostic şi determină riscul de transmitere la descendenţi.
Depistarea timpurie, însoțită de colaborarea strânsă între pacient și echipa medicală, reprezintă cheia pentru succesul terapeutic.

Cum tratăm melanomul uveal

Tratamentul implică o abordare complexă și personalizată. Echipa de specialiști, formată din oftalmologi, oncologi, oftalmogeneticieni și radioterapeuți, lucrează împreună pentru a elabora un plan personalizat, ținând cont de dimensiunea și localizarea tumorii, precum și de stadiul bolii.

„Melanomul ocular necesită o abordare integrată. Inițial este recomandat să se realizeze o biopsie dacă există semne de malignitate, iar tratamentul implică diverse modalități precum radioterapia, chimioterapia, laserterapia, brahiterapia sau chiar îndepărtarea chirurgicală a tumorii. În plus se este obligatorie examinarea periodică și permanentă a organelor în care melanomul uveal metastazează (ficat și plămâni) chiar și după finalizarea tratamentului anticanceros”, ne explică Dr. Elena Avram.

De ce este importantă diagnosticarea precoce a melanomului uveal

Depistarea timpurie a melanomului uveal este esențială pentru asigurarea unei intervenții eficiente și îmbunătățirea șanselor de reușită a tratamentului. Prin examene oftalmologice regulate melanomul uveal poate fi descoperit în stadiu premalign când este doar un simplu nev pigmentar uveal. În acest stadiu este recomandată instituirea unei conduite de prevenţie (protecţie solară) şi monitorizare anuală cu măsurarea formaţiunii tumorale.

Ignorarea simptomelor sau amânarea prezentării la medic poate avea consecințe grave, inclusiv răspândirea cancerului și complicații dificil de gestionat.

Dr. Elena Avram subliniază că un tratament adecvat în stadiile incipiente este vital, contribuind la menținerea vederii și la prevenirea consecințelor severe, iar diagnosticul genetic în familiile afectate de această boală este obligatoriu şi esenţial.

Prin urmare, o atenție constantă la sănătatea ochilor, examene regulate și conștientizarea semnelor de alarmă reprezintă cheia depistării timpurii, ceea ce nu doar îmbunătățește șansele de recuperare, dar și calitatea vieții pacienților. Prevenția și educarea continuă sunt instrumente esențiale în lupta împotriva acestei afecțiuni complexe, oferind pacienților șansa unei vieți sănătoase.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

9 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: