Din cuprinsul articolului
Timișoara. Un pacient a luat foc pe masa de operație. Medicul a suferit,de asemenea, leziuni de arsură superficiale.
Joi, 31 martie, un bărbat în vârstă de 84 de ani a suferit arsuri pe masa de operație la nivelul feței și regiunii cervicale anterioare, prin aprinderea câmpului operator.
Incidentul a avut loc în timul unei intervenții de extirpare a unei formațiuni tumorale, la o unitate medicală din Timișoara, ce aparține de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara.
„Un pacient cu multiple comorbidități cardiovasculare, neoplazice, cu Parkinson, care s-a internat la noi prin Serviciul Ambulator pentru o formațiune tumorală latero cervicală, suspiciune de proces neoplazic.
S-a început cu o anestezie mai superficială, din cauza comorbidităților pacientului. La un moment dat, împreună cu colegii anesteziști, am solicitat să facem convertirea printr-o intubație orotraheală, întrucât pacientul era pe o anestezie intravenoasă, cu mască de oxigen și monitorizare.
Înainte de aaceastă convertire, pregătind zona din care am scos procesul tumoral ca să facem ultime retușuri pentru a închide plaga, a apărut o flamă în câmpul operator, noi folosind cauterul, și a luat foc câmpul operator.
Am luat imediat de pe pacient câmpul aprins, colegii de la Anestezie au oprit oxigenul. Pacientul s-a ales, totuși, cu niște leziuni de arsură superficiale la nivelul feței și regiunii cervicale anterioare”, a declarat dr. Gheorghe Nodiţi, medicul care a realizat intervenția medicală, potrivit RoHealth Review.
Întrucât s-a lucrat într-o arie foarte mică, de circa 25 de centimetri pătraţi, flama a afectat şi mâinile medicului chirurg Gheorghe Nodiţi, care a efectuat intervenţia, precum şi ale asistentei, potrivit sursei citate.
„Când am pus mâna pe câmpul arzând, fiind cu mănuși, acestea au luat foc. Am reușit să le arund repede din mâini și am niște leziuni superficiale, care nu pun probleme”, a afirmat Gheorghe Nodiţi.
Starea pacientului este stabilă, având o evoluție favorabilă, afirmă medicul.
„Este stabil, parametrii sunt normali, din punctul nostru de vedere are o evoluție favorabilă”, ne-a mai declarat dr. Gheorghe Nodiţi.
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…