Din cuprinsul articolului
Ochii sunt printre cele mai sensibile organe și cea mai mică iritație îți poate aduce o sumedenie de probleme. Dr. Flip Andrei, medic oftalmolog, ne explică cum ar trebui să acționăm atunci când ne intră ceva în ochi. Acum că este perioada concediilor, când mare parte a populației merge la mare, trebuie să știm să acordăm prim-ajutor în caz ca intrat ceva în ochi, inclusiv nisip.
Care sunt primii pași atunci când ne-a intrat ceva în ochi?
„Cel mai important lucru este să controlăm ochiul şi să nu frecăm, chiar dacă asta ne vine să facem. De ce nu este bine să frecăm? Să zicem că a intrat o pietricică sau o bucată de metal, care se pot înfige în peretele ocular, iar dacă noi ne apucăm să frecăm. Gândiți-vă ce se poate întâmpla acolo.
Ideea este că trebuie să ne controlăm. Mergem undeva unde este apă, tragem de ploapă, spălăm abundent şi încercăm să clipim cât mai puţin. Fiecare clipire peste o pietricică sau bucată de metal provoacă nişte răni. Aşa că spălăm cu apă cât mai mult, până când se duce, apoi mergem la medic.
Pentru că suntem la mare, pe plajă şi bate vântul, dăm capul pe spate şi turnăm multă apă. Ustură, este normal, dar nu trebuie să ne stresăm şi nu ne frecăm la ochi. După care, dacă avem un prieten oftalmolog, îl sunăm şi îi povestim, iar el ne va da nişte sfaturi. Dacă nu avem, mergem la medic. De ce? Pentru că este posibil să fi apărut niște microleziuni, niște zgârieturi pe suprafața ochiului, care se pot infecta și atunci ne putem trezi cu o problemă foarte serioasă”, explică dr. Andrei Filip, în cadrul emisiunii „Sfat de Sănătate”.
Ce este ulcerul cornean și de la ce apare?
„Ochiul are două lentile. Prima, se numeşte cornee. Cea transparentă pe care punem lentila de contact, iar în spate se află cristalinul. Corneea are un strat, care, din fericire, este atât de deştept încât se reface permanent.
Dacă îl zgârii, ustură foarte tare câteva ore sau zile, după care se vindecă, dar dacă în acea zgârietură ajunge un microb, ne putem trezi cu ulcer cornean. În cazul acesta, corneea se subţiază şi poate ajunge să supureze, chiar perforeze, şi atunci apre infecţia, care se poate duce la ochi şi se poate pierde. Sunt lucruri care au nevoie de tratament de urgentă”, spune medicul oftalmolog.
Picăturile de ochi ascund adevărate pericole! Dr. Filip: Te poţi trezi cu boli, precum cataracta sau glaucom
„De multe ori, atunci când poate să ne sară ceva în ochi, nu ne dăm cu nimic. Punem apă şi asta este. S-a vindecat. Deci, organismul nostru și sistemul imunitar ne ajută foarte tare, dar putem să punem picături care să aibă efecte adverse le care nu ni le dorim.
Am văzut oameni care știu să și le cumpere. Se uită pe forumuri, pe internet și își pun picături care îi fac să se simtă mai bine, pentru că le face ochiul mai alb, frumos sau nu mai lăcrimează. Dacă le pui mai mult timp, te poți trezi cu boli, precum cataractă sau glaucom.
Am avut un pacient de 25 de ani care era ușor alergic și își punea niște picături de genul acesta și s-a trezit cu cataracta și glaucom. Peste 75% dintre oamenii sănătoși fac cataractă după 65 ani”, precizează dr. Filip.
Când sunt cu adevărat necesare picăturile de ochi?
„Dacă a sărit ceva în ochi, chiar dacă nu există leziuni, tot va rămâne acolo o senzaţie de iritaţie, atunci putem utiliza lacrimi artificiale.
Cei care lucrează la birou sau şoferii care conduc mult timp cu aerul condiţionat pot dezvolta sindromul ochiului uscat. Oamenii, de regulă, se sperie foarte tare şi nu înţeleg cum li se poate usca ochiul. Nu se usucă ochiul. Vorbim de suprafaţa oculară, unde calitatea filmului lacrimal nu mai este cea mai bună. Putem ajuta cu lacrimi artificiale.
Nu este o problemă dacă le folosim şi fără indicaţiile medicului, însă s-ar putea să nici nu avem nevoie de ele și să le folosim degeaba”, mai explică medicul.