Din cuprinsul articolului
Recent, Theo Rose a vorbit despre crizele sale de anxietate și a dezvăluit care este exercițiul simplu care o ajută să depășească aceste momente.
Una dintre cele mai îndrăgite artiste din România și-a deschis sufletul și a vorbit deschis depre crizele de anxietate pe care a început să le simtă în momentele în care a simțit că se pune presiune pe ea.
Artista a explicat cum reușește să își controleze aceste stări și care este exercițiul la care apelează atunci când simte că are nevoie.
”La mine anxietatea, respectiv atacurile de panică care nu au întârziat să apară, au început să se manifeste în momentul în care am simțit că se pune foarte mare presiune pe mine.
Eu puneam presiunea asta pe mine într-un context cu niște oameni, cu cântat. Era o situație pe care eu o vedeam ca pe o mare oportunitate, așa mi-a fost și prezentată și eu atunci puneam foarte mare presiune pe mine ca oamenii de lângă mine să fie mulțumiți.
Așa a început toată criza asta de anxietate la mine. Presiune a fost și din partea oamenilor, fără ca ei să intenționeze, sunt convinsă, dar eu așa am simțit, așa vă spun.
Theo Rose a vorbit despre crizele de anxietate
Astfel s-a creat acest buton care e foarte ușor de apăsat. Se activează de fiecare dată când eu încep să mă stresez pentru ceva. O simt așa cum ia de la stomac și nu e bine.
Dar de data asta pot să controlez, pentru că eu știu din ce cauză e, știu cum se manifestă, acum nu mă mai ia prin surprindere, că știu cine este, am crescut-o chiar eu, și nu mă mai sperie. În momentul în care nu te mai sperie anxietatea reușești să o controlezi.
Frica asta nu se manifestă doar la nivel de gând, începe inima să îți bată accelerat, începi să respiri necontrolat, te strici la stomac, se întâmplă niște lucruri atunci când te apucă criza de anxietate. Atunci e foarte important să înveți să respiri’’, a povestit Theo Rose pe Instagram.