Categories: Stil de viaţă

Testul degetelor arătătoare. Semnul care arată că ai putea suferi de cancer la plămâni

Boli de plămâni simptome. Bolile respiratorii, atacul cerebral, nutriția deficitară, bolile cardiovasculare, problemele articulare sunt afecțiuni care pot fi deslușite cu ajutorul degetelor de la mâini și de la picioare.

„Degetele vorbesc. De cele mai multe ori, reflectă primele starea generală de sănătate a unei persoane. Astăzi, cu atâtea analize, RMN, CT(computer tomgraf), ecografii, foarte puțini medici se mai uită la degete”, a declarat dr. Michael Nirenberg, medic podiatru (specializat în tratamentul gleznelor și picioarelor).

Infecție plămâni simptome. Boli pulmonare

Persoanele care au unghiile bombate sunt predispuse la boli pulmonare, precum emfizemul sau chiar cancerul pulmonar, potrivit specialiștilor de la Mayo Clinic. Ca o consecință a acestor boli, aerul rămâne blocat în plămâni, ducând la oxigenarea defectuoasă a extremităților. Astfel, vârfurile degetelor se umflă, iar unghiile capătă formă de bulbi.

Medicii au descoperit o boală gravă după ce o femeie a mers la consultație îngrijorată de forma „urâtă” a unghiilor sale. Ea a primit însă un diagnostic pentru care nu era pregătită: cancer la plămâni.

Potrivit cercetătorilor britanici, acest simptom apare în mai mult de 35% dintre cazurile de cancer la plămâni, așa că oricine poate face acasă un test simplu.

Testul implică alăturarea unghiilor de la degetul arătător pentru a verifica dacă între cuticule există un spațiu, care are cel mai des forma unui diamant, în cazul unei persoane care nu suferă de cancer la plămâni, potrivit Huffington Post.

Dacă nu există niciun spațiu între cuticule, acesta este un semn foarte comun al cancerului la plămâni. Astfel că dacă o persoană descoperă că nu are acest spațiu, ar trebuie să facă o vizită la medic pentru verifica sănătatea plămânilor. Acesta poate fi un simptom timpuriu al unei afecțiuni care deseori este fatală: cancerul la plămâni.

Cancerul de prostată

Bărbații care au degetul arătător mai lung sau mai scurt decât inelarul au un risc mai mare de a face cancer de prostată. Anul trecut, cercetătorii de la Universitatea Britanică Warwick au publicat un studiu, conform căruia bărbații care nu au arătătorul la fel de lung ca inelarul au un risc mai mare cu peste 30% de a face cancer de prostată decât bărbații cu arătătorul mai mic decât inelarul. Cercetarea a inclus peste 4500 de bărbați, dintre care 1500 de bolnavi de cancer de prostată.

Atacul cerebral

Zonele albe de la baza unghiilor oferă indicii despre circulația sângelui. De obicei, ele sunt mai vizibile la degetul mare decât la celelalte degete.  „Dacă acestea devin mai mult vineții, este semn că circulația sângelui este deficitară, ceea ce înseamnă un risc mai mare de atac cerebral”, avertizează Kristen Burris, specialist în acupunctură. În acest caz, specialistul recomandă Omega 3 pentru „subțierea” sângelui, ceai verde, semințe și un pahar cu vin roșu.

Boli cardiovasculare

Dacă mâinile și tălpile prezintă vene proeminente, vineții sau „vene sparte”, este semn că circulația sângelui este deficitară și că inima este bolnavă. „Sănătatea degetelor poate fi relevantă pentru sănătatea inimii. Unghiile care crapă, se exfoliază relevă o circulație proastă, chiar dacă analizele nu arată anemie”, a adăugat specialistul. Circulația deficitară poate fi o consecință a malnutriției, a oboselii cronice, dar și a bolilor cardiovasculare.

Alimentație dezechilibrată

Unghiile îngroșate de la picioare relevă lipsa vitaminei B, cele casante relevă carențe de vitamina C, iar petele mici și albe indică lipsa de zinc.

Boli ale articulațiilor

De asemenea, persoanele care au degetul arătător mai scurt decât inelarul au un risc mai marte de osteoartrită, potrivit unui studiu din 2008, efectuat de cercetătorii de la Universitatea Nottingham din Anglia.  Analizând degetele  a peste 2000 de voluntari, cercetătorii au ajuns la concluzia că persoanele care au arătătorul mai scurt decât inelarul au un risc dublu de a suferi de artrită.

Recent Posts

Horoscop Cristina Demetrescu. Viața unei zodii se schimbă radical după 5 Noiembrie

Cristina Demetrescu anticipează importante schimbări în ceea ce privește zodiile începând cu 5 noiembrie. Marte…

6 minute ago

În Germania mai rău ca la noi, ce mâncare primesc bolnavii

În Germania mai rău ca la noi, ce mâncare primesc bolnavii? Mâncarea oferită bolnavilor în…

26 de minute ago

Oana Lis, dezvăluiri șocante într-o emisiune TV: Nu o să uit niciodată că eram nemâncată de câteva zile, am leșinat

Invitată recent la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiune difuzată la Kanal D, Oana…

45 de minute ago

Vești bune pentru o categorie de seniori: Se modifică Legea pensiilor. Anunțul oficial venit chiar acum

Vești bune pentru unii pensionari. Un proiect de lege care are în prim plan veniturile…

o oră ago

Semnificația ultimei cifre din CNP. EI au parte de mult NOROC în viață

Semnificația ultimei cifre din CNP. Numerologul Mihai Voropchievici a arătat, la Antena 3, ce dezvăluie…

o oră ago

Vitamina pe care trebuie să o iei dacă suferi de varice

Venele varicoase sunt adesea una dintre cele mai frecvente afecțiuni la femei, mai mult decât…

2 ore ago

Citeste si: