Dacă nu puteţi obţine o erecţie în timpul actului sexual, dar aveţi erecţii în somn, înseamnă că aparatul sexual este sănătos, iar „impotenţa” este doar psihologică. Pentru a elucida dilema, există „testul timbrelor”.
Mulţi bărbaţi suferă din când în când de episoade de impotenţă-dificultăţi sau chiar incapacitatea de a obţine o erecţie atunci când doresc să facă sex. Deşi ar trebui să consulte un urolog pentru a stabili dacă există cauze organice (boli de inimă, diabet, probleme ale circulaţiei sângelui, tratamentul cu anumite medicamente), bărbaţii se pot asigura că nu au o problemă fizică prin aşa-zisul „test al timbrelor”.
Pentru a face proba, este nevoie să cumpăraţi un şir de timbre poştale, apoi, când mergeţi la culcare, luaţi cinci-opt timbre într-o bandă continuă şi le înfăşuraţi la baza penisului. Capătul ultimului timbru trebuie umezit, astfel încât „inelul” să rămână închis de-a lungul nopţii. Dacă banda este răsucită sau ruptă, atunci probabil aţi avut o erecţie sănătoasă.
Dacă nu, încercaţi următoarea noapte, cu timbrele prinse mai strâns. Chiar dacă aceşti bărbaţi au dificultăţi de erecţie în timpul unui act sexual, pot fi perfect capabili de o erecţie în timpul somnului, care este la fel de „adevărată” ca orice altă erecţie, pentru că este stimulată de presiunea din vezica urinară. Iar câtă vreme aparatul funcţionează, un bărbat este capabil să aibă o erecţie şi prin stimulare sexuală.
Teama că nu va fi „armăsar” în pat omoară erecţia
Cei mai mulţi bărbaţi, chiar şi dintre cei care cred că nu au erecţii în somn, în fapt le au. Odată ce aparatul sexual a trecut proba „timbrelor”, va trebui să determinaţi ce probleme psihologice determină disfuncţia sexuală. Bărbaţii sunt adesea victimele unui paradox: sunt îngrijoraţi că nu se comportă satisfăcător, iar stresul indus de această grijă chiar îi face să se comporte nesatisfăcător în pat. În termeni medicali, se numeşte anxietate anticipatorie. Diverse situaţii pot să ducă bărbaţii la gândul că ar putea să aibă o problemă cu erecţia:
Şi alte probleme legate de stilul de viaţă pot provoca disfuncţii erectile: stresul de la muncă, problemele financiare, problemele de igienă ale partenerei, câştigul în greutate sau pur şi simplu plictiseala în doi.
Impotenţa la români: cei mai afectaţi, bărbaţii între 46 şi 55 de ani
Unul din 10 bărbaţi suferă de disfuncţie erectilă în întreaga lume. Aproximativ 20% din barbaţii români cu vârsta între 15 şi 25 de ani au avut cel puţin o dată disfuncţie erectila, deşi au fost stimulaţi sexual. Procentul creşte odată cu vârsta- dintre bărbaţii cu vârsta între 26 şi 45 de ani, aproximativ 30% au avut probleme de erecţie. Cel mai rău stau barbatii cu vârsta între 46 şi 55 de ani- mai mult de jumătate din ei au disfuncţii erectile.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…