Ți s-a întâmplat să achiziționezi un produs lactat de la supermarket, dar pentru care să ai semne de îndoială că este 100% natural? Ei bine, nu putem duce ficare produs achiziționat la un laborator de testare, însă putem face un test banal chiar noi, acasă. Avem nevoie de un dezinfectant pe bază de iod.
Inspectorii ANPC depun toate eforturile pentru a verifica dacă producătorii de produse lactate respectă toate normle necesare, însă și clienții au la îndemână un test banal. Ai nevoie de la farmacie de un dezinfectant pe bază de iod, cum este Betadine.
Conform unui experiment realizat de Gastro Bucovina dacă brânza conține amidon, atunci când vom picura Betadine se va colora albastru. În caz contrar, nu își va schimba culoarea.
Amidonul din brânza de casă nu reprezintă un pericol pentru sănătate, dar e un indiciu că produsul pe care îl avem în față nu este natural 100%. În plus, contribuie la apariția kilogramelor în plus, deoarece amidonul aduce un număr de calorii în plus.
Află de AICI cum poți realiza testul banal.
Analizele realizate de experții APC au condus la descoperirea următoarelor substanțe în unele sortimente de brânzeturi:
-Folosirea amidonului în rețeta unor sortimente de brânză mozzarella de către unii producători induce în eroare consumatorul deoarece Mozzarella se obține numai din lapte, fără adaosuri de altă natură;
-Folosirea natamicinei (E 235) în unele sortimente de brânză maturată cu pastă sem-itare, acest aditiv alimentar este folosit ca și conservant artificial cu acțiune antibiotică, antifungică, fiind suspect de favorizarea dezvoltării unor agenți microbieni patogeni. Totodată, poate provoca greață, vomă, anorexie, diaree și iritarea pielii;
-Folosirea în unele sortimente de brânză maturată cu pastă semi-tare a unui aditiv (E 1105) realizat din proteine extrase din ouă, cunoscut sub denumirea de lysozyme și care poate provoca reacții alergice;
-Folosirea clorurii de calciu (E509) în unele sortimente de cașcaval, ca potențiator de arome, agent de întărire și acidifiant.
-Folosirea nitratului de sodiu în unele sortimente de brânzeturi semi-tari. Unele studii au arătat că există riscuri cancerigene asociate cu acest aditiv alimentar.