Sari la conținut

Testele de salivă pentru elevi au generat un scandal la nivel înalt. De ce procedura de achiziție a demarat atât de târziu?

Autoritățile nu au reușit încă să achiziționeze testele de salivă necesare testării elevilor în pragul valului 5 al pandemiei. Șeful DSU spune că blocarea achiziției se datorează unei contestații, iar ministrul Educației spune că nu îl interesează explicațiile.

Testele de salivă pentru elevi au generat un scandal la nivel înalt. De ce procedura de achiziție a demarat atât de târziu?

Totuși, o firmă românească spune că are pe stoc milioane de teste, dar au fost refuzate în decembrie de statul român pentru o întârziere la livrare de 30 de ore.

Achiziția derulată de Oficiul Național de Achiziții Centralizate (ONAC) a fost blocată

Care este motivul blocajului la achiziția de teste? Secretarul de stat Raed Arafat a aunțat pe 5 ianuarie că achiziția derulată de Oficiul Național de Achiziții Centralizate (ONAC) ar fi fost blocată după ce o firmă a contestat la CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor) procedura.

Procedura de achiziție întârzie. Care este motiviu?

Compania DDS Diagnostic anunță că are pe stoc 2 milioane de teste pentru școli, pe care le poate livra imediat. Firma le-a adus în țară încă de la începutul lunii decembrie pentru precedenta licitație organizată de guvern, dar atunci testele nu au fost primite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) pentru că termenul de livrare a fost depășit cu 30 de ore.

La acel moment, compania susținea că a informat încă din 2 decembrie cu privire la întârziere și s-a invocat apariția situației de forță majoră prevăzută în contract.

„Apoi Camera de Comerț și Industrie a României a emis Avizul privind existența cazului de forță majoră”, precizează compania.

Forța majoră a fost justificată la acel moment de contextul apariției crizei “Omicron”, când lanțul de aprovizionare global/internațional (care include producție materie primă/componente, logistică, manipulare, transport logistic etc) a fost supus unor noi restricții, care nu puteau fi prevăzute la data semnării contractului.

„Ca urmare, operatorul aerian ne-a anunțat că restul de 2 milioane de teste vor fi livrate cu întârziere de o zi la aterizare în România, fapt care a determinat o întârziere a livrării testelor DDS Diagnostic către IGSU cu 30 de ore. Am făcut tot ce a ținut de noi pentru a limita efectele forței majore”, se mai arată în comunicatu companiei. Cargo SLS, compania care a asigurat logistica și transportul în acest caz, susține precizările DDS Diagnostic.

 Reprezentanții IGSU încă nu au acceptat argumentele raționale pentru rezolvarea crizei

„După 30 de zile, în 5 ianuarie 2022, DDS Diagnostic a reușit să obțină o întâlnire la nivelul conducerii IGSU, care a fost neconcludentă. Reprezentanții IGSU încă nu au acceptat argumentele raționale pentru rezolvarea crizei, în contextul în care, chiar în timpul audienței, Șeful DSU a anunțat public că nu vor fi teste în școli și că nu există stocuri”, potrivit g4media.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel