Din cuprinsul articolului
Potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptată de Guvern și a unui proiect de Ordin al Ministerului Sănătății, testarea împotriva coronavirusului va putea fi efectuată de acum și în farmacii. Conform declarațiilor Ministrului Sănătății, DSP-urile vor furniza teste către farmacii, iar acestea din urmă vor stabili costurile unui test.
„Vom livra gratuit prin intermediul DSP-urilor către farmacii teste, chituri de testare şi farmaciile pot stabili singure un cost de testare. Avem încredere că acesta va fi unul competitiv, să îi spunem rezonabil, aşa încât cât mai mulţi oameni să se poată testa. (…) Ar putea să fie o săptămână, ar putea să fie o lună (până când va începe testarea în farmacii – n.r.)”, a susţinut ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Proiectul de Ordin al Ministerului Sănătății privind testarea în farmacii poate fi consultat aici.
Zona destinată activității de testare rapida antigenică pentru diagnosticarea infecției cu SARS-COV-2 este organizată pe o suprafață delimitată, destinată exclusiv procesului de testare și îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
Este amplasată într-un perimetru ce poate fi aerisit corespunzator prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilație;
Este dotată cu mobilierul necesar: masă de lucru placată cu materiale lavabile ușor de curățat și dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deșeurilor biologice rezultate din activitatea de testare;
Are o suprafață de minim 4 m2 utili, delimitată de spațiul oficinei (poate exista posibilitatea separării prin instalarea unui/unor paravane opace).
Personalul implicat în activitatea de testare va purta obligatoriu echipament de protecție compus din: mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră/ochelari de protectie, mănuși de examinare de unică folosință, halat de unică folosință.
Farmaciile comunitare/oficinele comunitare rurale pot stabili intervale orare în cadrul orarului de funcționare al unității farmaceutice respective, în care să se desfașoare activitatea de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecției cu SARS-COV-2, cu condiția ca acestea să fie anunțate prin e-mail Direcțiilor de sănătate publice județene, respectiv a municipiului București și Colegiilor Farmaciștilor Județene și respectiv al municipiului București. Orarul de testare trebuie afișat la loc vizibil în vitrina unitatii farmaceutice sau pe ușa de la intrare a acesteia.
În urma efectuării testării rapide antigenice pentru diagnosticarea infecției cu SARS-COV-2, farmaciile comunitare/oficinele comunitare rurale emit un buletin de testare, care va conține minim următoarele elemente,:
Denumirea societății comerciale în structura căreia funcționează farmacia comunitară/oficina comunitară rurală, care a efectuat testarea cu teste rapide antigen pentru diagnosticarea infecției cu coronavirusul SARS-COV-2;
Numele, prenumele, domiciliul / reședința persoanei testate.
Rezultatul testării : pozitiv / negativ
Numele, prenumele persoanei care a efectuat testarea
Data efectuării testului şi semnătura persoanei menţionate
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…