Categories: Ştiri sănătate

Testări gratuite pentru depistarea bolilor pulmonare

În luna mai, specialiștii din toată lumea marchează Ziua Internațională de Luptă Împotriva Astmului. În România, Societatea Română de Pneumologie (SRP) organizează de 10 ani deja, campanii de informare și educare. Anul acesta, campania „Astmul poate fi controlat. Tu poți avea astm. Astmul nu te are pe tine.” se adresează atât pacienților diagnosticați cu astm, cât și oamenilor care sunt predispuși la această afecțiune. Lansarea campaniei a avut loc pe 15 mai, iar în perioada 15-28 mai au loc acțiuni de informare și educație medicală. În același timp, campania promovează spirometria, metoda de diagnostic și monitorizare a astmului bronșic. În acest sens, în perioada 27-28 mai, în Parcul Tineretului din București au loc testări gratuite pentru depistarea astmului (spirometrii).

Aproximativ 6% dintre români sunt diagnosticați cu astm

Societatea Română de Pneumologie estimează că în România sunt între 800.000-1.000.000 pacienți diagnosticați cu astm, adică aproximativ 6% din întreaga populație. Conform unui Document al Societății Europene de Pneumologie, la nivel european, numărul de persoane cu astm bronșic ajunge la 30.000.000, aproape 20% suferind de astm sever.

Astmul poate fi controlat

Conform celui mai recent studiu al Societății Europene de Pneumologie (ERS), în fiecare săptămână, 1 din 5 pacienți cu astm sever suferă o criză atât de severă, încât nu poate solicita ajutor. Toate acestea pentru că pacienții încă nu știu că pot duce o viață normală dacă își iau tratamentul și se feresc de factorii de risc.
Dacă unii factori de risc nu pot fi controlați (cum ar fi sexul – femeile fac mai des astm decât bărbații – sau istoricul familial de alergii sau astm bronșic – frecvent, persoanele cu astm bronșic au rude care se confruntă cu aceeași afecțiune sau sunt alergice), există un număr de factori de risc care pot fi controlat și care, deci, ar putea fi evitați astfel încât să le îmbunătățească pacienților calitatea vieții.

Iată care sunt cei mai importanți factori de risc care pot fi controlați:

  • fumatul: aproximativ jumătate dintre cazurile noi de astm ani apar la fumători;
  • factorii de mediu: astmul ocupațional poate apărea ca o reacție la anumiți alergeni de la locul de muncă;
  • praful: expunerea la praf este asociată cu un risc crescut de astm bronsic;
  • gândacii: s-a demonstrat că oamenii ce care trăiesc în case infestate cu gândaci au de patru ori mai multe șanse să facă astm decât ceilalți.

Este esențial ca oamenii să fie informați constant, astfel încât să cunoască riscurile la care se supun pe de o parte, și cum să-și țină boala sub control pe de altă parte. Pentru cei care nu au fost încă diagnosticați, dar au simptome respiratorii sugestive pentru astm, sunt alergici ori au rude care au fost diagnosticate cu astm, campaniile de informare și educare pot face diferența dintre o viață bună și una în suferință.

 „Am observat că în ultimul timp vin tot mai mulți oameni să-și facă controale de rutină, unii știu chiar și de spirometrii, iar asta nu poate decât să mă bucure. Sunt încântată că eforturile Societății Române de Pneumologie îi ajută cu adevărat pe oameni, iar faptul că anul acesta celebrăm zece ani de tradiție confirmă încă o dată cât de eficiente sunt campaniile de informare pe de o parte și, pe de altă parte, cât de multă nevoie avem de ele.”, spune prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, președintele Societății Române de Pneumologie.

Despre astm

Astmul este o boală cronică ce afectează căile respiratorii și se manifestă printr-o hiper-reactivitate bronșică. Aceasta facilitează apariția unor episoade recurente de tuse, dispnee, anxietate, în special noaptea și dimineața devreme. Afecţiunea nu poate fi vindecată, dar cei diagnosticati cu astm pot duce o viaţă normală, activă, dacă respectă câteva reguli simple.

Cifre importante despre astm:

  • Costul total anual al astmului în Europa a fost estimat la 19,3 miliarde Euro;
  • În fiecare an, 30% dintre pacienți lipsesc de la serviciu / școală din cauza unei spitalizări / tratament de urgență pentru astm;
  • Absenteismul ajunge, în medie, la 7 zile/an/pacient;
  • Pe 1 pacient din 5, simptomele de astm îl împiedică total să muncească sau să studieze;
  • Conform raportului NRAD, care a investigat circumstanțele de deces la pacienții cu astm din Marea Britanie, 57% nu aveau tratament recomandat de un medic specialist pneumolog;
  • Conform aceluiași studiu, 45% dintre pacienți au decedat fără să solicite asistență medicală sau înainte de tratamentul de urgență.

Ediția 2017 de informare și educare „Astmul poate fi controlat. Tu poți avea astm. Astmul nu te are pe tine.”, organizată de Societatea Română de Pneumologie, se desfășoară în perioada 15-28 mai. În week-end-ul 27-28 mai, între orele 9.00-17.00, în Parcul Tineretului din București, la intrarea dinspre Cafeneaua Actorilor, vor avea loc testări gratuite pentru depistarea afecțiunilor pulmonare (spirometrii).

Recent Posts

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

4 minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

34 de minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

o oră ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

o oră ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

2 ore ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Citeste si: