Cancerul apare şi se dezvoltă în corp în urma unor mutaţii în structura ADN și/sau ARN a celulelor, care afectează funcţionarea şi creşterea normală a acestora, ducând la declanşarea bolii[1]. Tipul de cancer este însă unic pentru fiecare pacient în parte, acesta depinzând de tipul mutaţiei, numărul acestor mutaţii sau localizarea în corp[2],[3]., Astfel, chiar dacă doi pacienți au același tip de cancer, cu aceeași localizare, deoarece mutațiile care apar în aceste cancere vor fi diferite, este posibil ca acești pacienți să aibă nevoie de tratamente personalizate.
Pentru a identifica aceste mutații unice în celulele canceroase se poate efectua un test genomic pentru cancer care poate analiza dintr-o dată sute de gene legate de cancer[4]. Acest tip de testare are șanse mai mari de a identifica un tratament țintit, personalizat, pentru fiecare caz în parte. În plus, un test genomic poate identifica mai multe tipuri de mutații, ceea ce poate scurta timpul de aşteptare al pacienților până la diagnosticul corect și începerea tratamentului.
Astfel, în urma efectuării acestui test, medicul primește un raport cu mutațiile identificate, posibile terapii asociate și studii clinice aflate în derulare, potrivite pentru profilul individualizat al cancerului de care suferă pacientul.
„Viitorul în oncologie aparţine personalizării tratamentului, pentru fiecare pacient în parte. Alegerea celor mai bune opţiuni terapeutice nu se poate face fără teste de diagnostic de ultima generație. Testele genomice pot reduce incertitudinea cu privire la opțiunile de tratament, ajutând astfel pacienții să evite tratamentul inutil sau care nu aduce beneficii.”, a declarat Dr. Vlad Croitoru, medic specialist oncolog, Institutul Clinic Fundeni, București.
Infographic_Ce este testarea genomica
„Pentru mine, ca medic oncolog, profilarea genomică îmi permite să identific tratamente specifice tumorii unice a pacientului și îmi oferă încredere în schema terapeutică aleasă pentru acesta.”, a declarat Dr. Irina Cazacu, medic specialist oncolog, Institutul Clinic Fundeni, București.
Aceste teste pot fi prelucrate atât din țesut, cât și din sânge[5], pot fi folosite în mai multe tipuri de cancer și pot fi efectuate pe baza unei recomandări din partea medicului oncolog. Pacienții din România pot avea acces la teste genomice de profilare comprehensivă pentru cancer, ca de exemplu, cele dezvoltate de către compania Foundation Medicine, deținută de grupul Roche. Până în prezent, peste 1 milion de pacienţi din întreaga lume au avut oportunitatea să poată beneficia de un raport personalizat, potrivit tipului de cancer de care suferă, în urma rezultatelor testelor realizate de compania Foundation Medicine.
Pentru mai multe informații, pacienții se pot adresa medicului curant sau pot accesa site-ul www.foundationmedicine.ro
***
Despre Roche
Fondată în 1897 în Basel, Elveţia, drept una dintre primele companii producătoare de medicamente originale la scară industrială, Roche este acum cea mai mare companie de biotehnologie din lume şi lider mondial în diagnosticul in vitro. Compania urmăreşteexcelenţa în ştiinţă pentru a descoperi şi dezvolta medicamente şi teste de diagnostic cu scopul de a îmbunătăţişi salva vieţile oamenilor de pe tot globul. Suntem unul dintre pionierii medicinei personalizate şi ne dorim să continuăm să transformăm felul în care se administrează îngrijirile în sănătate, pentru un impact cât mai mare. Compania Genentech, din Statele Unite, este deţinută în totalitate de grupul Roche. De asemenea, Roche este acţionarul majoritar al companiei ChugaiPharmaceutical din Japonia.
Prezent pe piața românească încă din perioada interbelica, Roche își redeschide reprezentanța locală în anul 1992, urmând ca în anul 2005, grupul Roche să înființeze societatea comercială S.C. Roche România SRL care a preluat activitatea reprezentanței din București. Roche oferă produse și servicii care acoperă întreg spectrul îngrijirilor de sănătate, pornind de la prevenție, tratament și până la monitorizarea post-tratament, în arii terapeutice majore unde există nevoi medicale neacoperite încă. Prin intermediul Roche România, ambele divizii ale Grupului Roche – divizia de farmaceutice și divizia de diagnostice – sunt prezente pe piața din țara noastră, oferind produse și servicii de înaltă specializare. Pentru orice informații suplimentare, vă rugăm să accesați www.roche.ro
Departamentul de Comunicare al Roche România: andrei.vlad@roche.com, 0728292664
[1]American Cancer Society Glossary. Cancer. Available at:www.cancer.org/cancer/understanding-cancer/glossary.html
[2]Baumgart M et al. Am J Hematol Oncol 2015; 11: 10–13.
[3]Schwaederle M, Kurzrock R. Oncoscience 2015; 2: 779–780.
[4]Dong L, et al. Curr Genomics 2015;4:253-63.
[5]National Cancer Institute. The NCI Dictionary of Cancer Terms: Biopsy. [Internet; cited 2023 May]