Cetăţenii din sectorul 1 al Capitalei care doresc să-şi verifice starea de sănătate îşi pot testa gratuit glicemia, tensiunea arterială şi greutatea corporală cu ocazia Zilelor Internaţionale ale Obezităţii şi Hipertensiunii Arteriale.
Astfel, specialiştii din cadrul Complexului Multifuncţional ‘Caraiman’ vor amplasa un cort la intersecţia bulevardului Ion Mihalache cu strada Turda şi vor realiza gratuit aceste analize marţi, 21 mai şi miercuri 22 mai, între orele 10:00 şi 18:00.
Specialiştii în medicină estimează că, din cauza stilului de viaţă sedentar şi a alimentaţiei bogat calorice, numărul cazurilor de diabet şi a bolilor cardiace va creşte îngrijorător în următorii ani, fapt ce reclamă o intensificare a eforturilor de identificare şi o creştere a gradului de conştientizare faţă de riscurile acestei boli. Obezitatea este o afecţiune medicală caracterizată prin acumularea excesivă a grăsimii corporale. Oamenii sunt consideraţi obezi atunci când indicele de masă corporală este mai mare de 30 kg/m2. Indicele de masă corporală se calculează împărţind masa corporală(exprimată în kilograme) la pătratul înălţimii (exprimată în metri).
‘Cetăţenii sectorului 1 trebuie să fie conştienţi că prin efectele adverse pe care le are asupra sănătăţii, obezitatea poate creşte riscul apariţiei unor afecţiuni grave şi scăderea speranţei de viaţă. Bolile cardio-vasculare, diabetul de tip 2, apneea obstructivă de somn, astmul, anumite tipuri de cancer, afecţiunile osteo-articulare sunt deseori asociate cu obezitatea’, a afirmat Angelica Juracopschi, directorul Complexului Multifuncţional ‘Caraiman’.
Primăria Sectorului 1 oferă, prin Complexul Multifuncţional ‘Caraiman’, o gamă largă de servicii medicale gratuite pentru bucureştenii cu venituri reduse din Sectorul 1 care au probleme de sănătate: consultaţii, tratamente şi analize medicale, servicii stomatologice, oftalmologice şi psihologice, servicii medicale gratuite la domiciliu pentru pensionari, pentru persoane cu handicap etc. Complexul Multifuncţional ‘Caraiman’ este primul centru medical deschis în România de o autoritate locală, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu venituri reduse. Situat pe strada Caraiman nr. 33A, într-o clădire modernă, consolidată şi reabilitată, centrul medical deschis de Primăria Sectorului 1 dispune de 16 cabinete, dotate cu aparatură de ultimă generaţie