Din cuprinsul articolului
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), Simona Bucura-Oprescu, a oferit noi precizări cu privire la creșterea pensiilor. Ministrul Muncii a explicat care este data la care seniorii vor afla deciziile cu privire la recalcularea pensiilor. Totodată, ea a reamintit și data limită pentru depunerea adeverințelor.
Apare valorificarea drepturilor din venituri nepermanente
Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a furnizat informații importante cu privire la majorarea pensiilor și la modalitatea de depunere a adeverințelor necesare pentru recalculare.
Aceasta a subliniat că pensionarii din România vor primi deciziile de recalculare a pensiilor la domiciliu în perioada 16 – 31 august, iar începând cu 1 septembrie vor fi valorificate drepturile din venituri nepermanente.
„De la 1 septembrie apare valorificarea drepturilor din venituri nepermanente. Asta înseamnă că pensionarii vor beneficia de premii, al 13-lea salariu, dar și alte beneficii, acolo unde este cazul.”, a mai spus aceasta.
Creștere de pensii pentru milioane de români
Ministrul Muncii a comunicat că peste 3,8 milioane de pensii, ceea ce înseamnă circa 82,56% din total, au fost majorate ca urmare a recalculării. Media creșterii pensiilor este de 622 de lei, un beneficiu însemnat pentru numeroși pensionari.
Simona Bucura-Oprescu a precizat că majorările au fost realizate datorită procesului de evaluare inițiat în 2011, în baza Legii 127/2019. Prin această lege, pensionarii au putut furniza mai multe adeverințe care au contribuit la recalcularea pensiilor; în prezent, multe dintre aceste documente sunt integrate în sistem.
Termene limită importante pentru depunerea adeverințelor
Ministrul a clarificat faptul că pensionarii pot prezenta certificatele necesare pentru recalcularea pensiilor lor în orice moment, însă a specificat că termenul principal de utilizare a acestora este cuprins între 1 septembrie 2024 și 1 martie 2025.
„Cea mai mare parte a adeverințelor le avem deja în sistem, pentru că legea 127/2019, legea doamnei Vasilescu, a fost cea care a venit cumva și cu acest element. În baza acestei legi, ulterior, în 2011, a început procesul de evaluare a pensiilor, în care pensionarii au putut să aducă elemente”, a adăugat ministrul.
Adeverințele aduse în acest interval vor fi luate în considerare în mod automat.
Totuși, pensionarii pot continua să aducă adeverințe și după 1 martie 2025, acestea urmând să fie valorificate prin decizii ulterioare.
„Pensionarii vor putea aduce aceste adeverințe oricând. În perioada 1 septembrie 2024 – 1 martie 2025 se face valorificarea din oficiu, adică pentru ceea ce pensionarii au în sistem sau urmează să aducă. Pentru ceea ce urmează să aducă, dacă ei continuă să aducă adeverințe și după 1 martie 2025, se va ține cont de ele și vor fi valorificate printr-o decizie”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, potrivit Capital.