Cercetătorii americani au condus un studiu care ar putea deveni revoluționar în cazul femeilor afectate de cancer la sân!
O nouă eră se preconizează. Studiul realizat de Centrul Albert Einstein din New York a stabilit că mii de femei diagnosticate cu o formă comună de cancer la sân, aflat în primele stadii, ar putea fi cruţate de chimioterapie, potrivit digi24.ro.
La studiu au participat aproximativ 10.000 de femei cu vârsta între 18 şi 75 de ani. Toate au fost supuse unei biopsii care analizează 21 de gene tumorale.
Testul a acordat femeilor un scor cuprins între 0 şi 100, pe baza probabilităţii ca tumora să revină în următorii 10 ani.
S-a stabilit astfel că pacientele cu un scor cuprins între 0 şi 10 nu au niciun beneficiu de pe urma chimioterapiei. Ele au fost supuse doar terapiei endocrine, iar rezultatele au fost similare cu cele înregistrate pentru cele care au fost supuse şi chimioterapiei.
„Dacă testul arată că au un risc scăzut de recidivă, acele femei vor primi un tratament hormonal adjuvant. Dacă, din contră, testul arată un grad ridicat de recidivă, aceste femei vor face alături de terapia endocrină şi chimioterapie”, afirmă Richard Schilsky, specialist oncologie clinică.
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…