O terapie experimentală se dovedeşte promiţătoare şi fără riscuri în tratarea sclerozei în plăci, conform rezultatelor preliminare ale unui eseu clinic publicate în SUA.
Conform oamenilor de ştiinţă, este vorba de un prim tratament care permite reprogramarea sistemului imunitar al bolnavilor pentru a reduce reactivitatea sa la mielină. Această reducere atinge nivelul de 50% până la 70%.
Scleroza în plăci este o boală caracterizată de distrugerea progresivă a tecii de mielină care protejează neuronii cerebrali şi de pe măduva spinării şi joacă un rol esenţial în transmiterea electrică a influxului nervos.
Atunci când această teacă protectoare este distrusă, impulsurile electrice nu mai pot circula eficient, antrenând o serie de simptome care pot ajunge până la paralizie şi la cecitatea pacientului.
„Această terapie opreşte răspunsul autoimun deja activat şi împiedică activarea unor noi celule autoimune”, explică Stephen Miller, profesor de microbiologie şi imunologie la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Nord-Vest din Chicago, coordonatorul acestui studiu publicat în ultimul număr al revistei americane Science Translational Medicine.
„Abordarea noastră lasă intactă funcţionarea sistemului imunitar”, mai adaugă el.
În cadrul primei faze a acestui studiu, desfăşurate în Germania pe 9 pacienţi voluntari, cercetătorii au folosit celule din globulele albe ale pacienţilor pentru a le inocula, fără ca sistemul imunitar să detecteze, miliarde de antigene de mielină, până când sistemul imunitar ajunge să dezvolte o toleranţă şi nu le mai tratează ca pe un pericol pentru organism.
Terapiile existente în prezent dezactivează sistemul imunitar al pacienţilor cu slceroză în plăci, lăsându-le organismul vulnerabil la numeroase infecţii şi cu un risc oncologic foarte ridicat.
Autorii studiului au recunoscut că numărul pacienţilor pe care s-a desfăşurat acest studiu este prea mic pentru a fi relevant din punct de vedere statistic şi pentru a afla dacă acest tratament poate stopa şi evoluţia sclerozei în plăci. Ei au precizat însă că, din rândul celor 9 subiecţi, cei care au au primit cele mai importante doze de celule din globule albe cu antigene au înregistrat şi cea mai puternică reducere a reactivităţii mielinei.
Studiul a demonstrat de asemenea că acest tratament este sigur şi bine tolerat de organism.
În cea de-a doua fază, acest studiu preliminar deschide calea pentru un studiu clinic menit să determine dacă tratamentul dă rezultate împotriva evoluţiei sclerozei în plăci, boală care afectează 2,5 milioane de oameni din întreaga lume, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…