Din cuprinsul articolului
Terapia naturală cu mofete. România este binecuvântată cu bogății naturale de neprețuit, dar, dintre toate staţiunile balneare, Covasna iese în evidență datorită bogăţiei în resurse naturale.
Este vorba despre ape minerale naturale, mofete și un aer puternic ionizat care sunt utilizate de câteva decenii în prevenirea şi tratarea bolilor sistemului cardiovascular.
Mofetele au devenit unul dintre cele mai mari atuuri ale zonei, fiind unice în Europa prin concentraţia de CO2. Aici funcţionează unul dintre cele mai mari centre de boli cardiovasculare, la nivel naţional, în cadrul căruia zilnic se fac 450–500 de tratamente în mofetă.
Mofetele sunt emanații de gaz ce pot apărea prin crăpăturile scoarței terestre în fazele finale ale activității vulcanice, prin foraje, prin degazeificarea apelor minerale, sau pot fi făcute artificial.
Terapiile cu mofetă sunt benefice pentru circulaţie, sprijinind funcţia intelectuală, renală, sexuală şi ţinând departe bolile cardiovasculare. Iar cele mai recente studii arată că mofetele ajută inclusiv în curele de detoxifiere.
Mecanismul de acţiune al mofetelor constă, în primul rând, în vasodilataţia periferică, prin acţiunea directă a dioxidului de carbon asupra vaselor foarte mici (arteriole), acţiune care este considerată superioară medicamentelor vasodilatatoare periferice.
Această acţiune duce la încălzirea tegumentului, dar şi la vasodilataţia sistemică (musculară, cerebrală). De asemenea, are loc şi inhalarea unei mici părţi din dioxidul de carbon din mofetă. Se execută în poziţie ortostatică, pentru jumătatea inferioară a corpului timp de 5 – 20 minute progresiv. În special, prin băile de gaz se pot trata afecţiunile cardiovasculare.
De asemenea, în scop profilactic, mofetele sunt recomandate persoanelor cu risc cardiovascular, pentru cei care suferă de hipertensiune, la cei cu nivel crescut al colesterolului, fumătorilor, persoanelor care au probleme cu circulaţia precum şi celor care lucrează în frig.
În straturile superioare ale gazelor, concentraţia de dioxid de carbon este mult mai scăzută. Fapt care stimulează transportul de oxigen către ţesuturile organismului, inclusiv către creier, ceea ce duce la creşterea randamentului intelectual. De-a lungul timpului, mulţi scriitori şi pictori celebri veneau pentru băile de gaz pentru că acestea le generau adevărate explozii de inspiraţie.
Mofetariul este o încăpere amenajată în trepte, asemănător unui mic amfiteatru, creată astfel încât în partea inferioară să se acumuleze gazul respectiv. Prin coborâre treptată se pot face băi controlate în gaz.
Evacuarea gazelor din mofetă se efectuează în mod continuu prin guri de evacuare care nu trebuie să fie în direcția vânturilor dominante.
Orice mofetă trebuie prevăzută cu un sistem de avertizare a nivelului gazului, fie că acest lucru se face printr-un sistem automatizat sau prin observație directă.
O metodă simplă și la îndemâna oricui de a verifica nivelul (până la ce nivel te-ai “scufundat” în amestecul de gaze) este aceea a utilizării unui chibrit aprins, care la atingerea interfeței între aer și acumulare, se va stinge.
Covasna este destinația ideală pentru persoanele interesate de tratarea bolilor cardiovasculare. Metoda Covasna este considerată o metodă de tratament unică în lume, tratând cu succes peste 10.000 de bolnavi anual.
Spitalul de Cardiologie din Covasna, care poartă numele doctorului Benedek Geza, fondatorul instituţiei, şi timp de 26 ani şi directorul acesteia, practică această metodă de tratament recunoscută în lume, pe cât de celebră, pe atât de simplă.
Fiind elaborată de dr. Benedek Géza, aceasta îmbină factorii naturali terapeutici cu exerciţiile fizice regulate, cu o alimentaţie săracă în sare şi grăsimi, facilitând astfel reducerea cantităţii de medicamente şi îmbunătăţirea calităţii vieţii bolnavilor.
Această metodă îmbină mai mulţi factori terapeutici naturali, respectiv ape minerale, mofete şi aer puternic ionizat şi este utilizată
Metoda funcţionează prin eliminarea principalilor factori de risc în diverse afecţiuni, cu rol în reducerea hipertensiunii arteriale, a nivelului de lipide din sânge şi a greutăţii corporale, cât şi renunţarea la fumat.
Acestă metodă combină tratamentul medicamentos, în cazul afecţiunilor cardiovasculare, cu elementele specifice oraşului Covasna (mofete, cură de apă minerală, aerul specific). Prin această metodă, un regim de viaţă ordonată (inclusiv renunţarea la fumat), o dietă sănătoasă şi mişcarea zilnică stau la baza tratării bolilor cardiovasculare.
Este indicat în:
1. Boala cardiacă ischemică, infarct miocardic – la minim 3 luni de la episodul acut;
2. Valvulopatii mitro-aortice compensate sau la şase luni după valvuloplastie;
3. Hipertensiune arterială stadiul I şi II ;
4. Tulburări circulatorii periferice – arterită obliterantă, boala varicoasă sau insuficienţa veno-limfatică ;
5. Bolile sistemului nervos periferic şi central, ex.neuropatii periferice.
Durata tratamentului este între 5 minute şi 20 minute, aceasta crescând progresiv. Pacientul sta în picioare pe treapta indicată în fişa de tratament, fară să vorbească şi fără să facă mişcări rapide sau ample.
Atenție!!! Metoda Covasna este contraindicat tratamentul în insuficienţa cardiacă, hipertensiune arterială netratată medicamentos, în stări febrile, boli pulmonare obstructive, maladie canceroasă, afecţiuni hematologice, sarcină.
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…