Din cuprinsul articolului
Temperaturile din capitala Indiei au urcat până la o temperatură record de 49,9 grade Celsius, a anunțat biroul meteorologic al guvernului.
Departamentul Meteorologic al Indiei (IMD), care a anunțat „un val de căldură severă”, a înregistrat temperaturile la două stații din suburbiile Delhi, la Narela și Mungeshpur.
În mai 2022, în unele zone din Delhi au fost atinse 49,2 grade Celsius, relata presa indiană la acea vreme. Ani de cercetări științifice au constatat că schimbările climatice duc la valuri de căldură mai lungi, mai frecvente și mai intense, transmite AFP, potrivit Mediafax.
Autoritățile din New Delhi au avertizat, de asemenea, asupra riscului de lipsă de apă, în timp ce capitala este cuprinsă de un val de căldură intensă – reducând aprovizionarea în unele zone.
Ministrul Apelor, Atishi Marlena, a făcut apel la „responsabilitate colectivă” pentru a opri risipa de apă, conform Times of India. „Pentru a rezolva problema lipsei de apă, am luat o serie de măsuri, cum ar fi reducerea furnizării de apă de la două ori pe zi la o dată pe zi în multe zone”, a declarat Atishi, potrivit Indian Express.
Autoritățile sanitare au avertizat cu privire la impactul căldurii asupra sănătății, în special pentru sugari, persoanele în vârstă și cele cu boli cronice.
În același timp, Bengalul de Vest și statul Mizoram au fost lovite de vijelii și ploi torențiale provocate de ciclonul Remal, care a afectat duminică India și Bangladesh, provocând moartea a peste 38 de persoane.
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…
Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…