Categories: Ştiri sănătate

Tehnicile de înfrumusețare a Vlăduței Lupău îi pun viața în pericol bebelușului! Fanii o pun la zid: „Îi scurtezi viața bebelușului”!

Vlăduța Lupău este în culmea fericii din momentul în care a rămas însărcinată și nu se sfiește nici o secundă să își impărtășească fericire și cu fanii ei de pe rețelele sociale/

Cu puțin timp în urmă, artista a ajuns din nou la clinică pentru o consultație. Este tare mândră că va deveni mămică, așa că deja a anticipat faptul că băiețelul îi va semănă.

Cum și-a anunțat fanii de acest nouă aventură?

„Minunea mea?????? …azi de BUNA VESTIRE,…primele cuvinte pe care vreau să ți le spun și să le știi și tu sunt: Îi mulțumesc Lui Dumnezeu în fiecare clipă, din toată inima mea, că te-a pus pe tine, cel mai mare dar a Lui, în pântecele meu!

Și abia după ce ți-am zis asta, îți spun că… te iubesc!

Abia aștept să pot să-ți povestesc toată povestea ta și cât de multe “figuri” ai făcut până azi… dapăi de azi încolo? (nu-i nimic, în lumea asta, unde te așteptăm, se zice că părinții iartă și uită orice copiilor lor) … și totodată să-ți mai povestesc și cât de mare este puterea Lui și ce minune mare ești tu!

Am așteptat această zi în care să zic în gura mare că voi fi “mămică” … (woow!!!) Da! Eu ❤️ voi fi mămica ta!

Ce zici?! … stai să vezi ce mămică? … și staaaai să vezi ce tătic! (O să ne “batem” de la care pe care iubește mai tare!)

Ce mai vreau să știi …

…nu-ți promit că îți voi da marea și sarea în viața ta, dar îți promit că te voi învața să-L iubești pe Dumnezeu și atunci El îți va da tot ceea ce îți dorești! Crede-mă!??

Te iubesc minune și abia aștept să ne vedem! Știu sigur că va fi dragoste mare și nemuritoare între noi!

Cu drag, mami! ?”, a scris artista la momentul aflării veștii.

Deși fanii au felicitat-o la început, aceasta și-a atras antipatia lor cu ultima postare pe Instagram.

Vlăduța Lupău se laudă cu o viață perfectă și cu un păr perfect. Aceasta a dezvăluit internauților că secretul părului este acela tunde vârfurilecel puțin o dată pe lună, iar imediat au început criticile.

Fanele i-au reproșat că „nu este bine să te tunzi în sarcină”, pe motiv că-i scurtezi viața bebelușului. Ei bine, nu este un caz izolat, căci artista spune că a primit mai multe mesaje cu aceleași critici.

„Fetele, să vă zic secretul meu. Eu cred în Dumnezeu, nu cred în mituri și în superstiții. Cum dacă eu mai tund din păr scurtez viața bebelușului? Credeți voi, eu nu cred, eu cred în cel de sus”, a spus pe InstaStory Vlăduța Lupău, după multele mesaje primite de la internaute.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

5 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

35 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: