Din cuprinsul articolului
Bianca Pescaru, psihoterapeut, a vorbit despre teama de aglomerație, una dintre sechelele pe care pandemia le-a lăsat în urmă. Dacă nu este tratată, aceasta se poate la afecțiuni mai grave.
‘Cu toţii am fost afectaţi de pandemie şi de această lungă perioadă, iar revenirea la normalitatea de astăzi, va fi tot progresivă. Va fi foarte important să înţelegem că activarea comportamentală este primordială.
Sunt oameni care nu vor să se întoarcă la muncă, pentru că s-au obişnuit aşa. Noi suntem fiinţe sociale şi avem nevoie de conexiune.
Trebuie să ieşim din casă şi să ne reluăm activităţile pe care le făceam înainte”, a spus psihoterapeutul Bianca Pescaru, luni, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate de la Antena 3.
Cu cât ne lăsăm conduşi de aceste stări, cu atât costurile vor fi mai mari pe termen lung. Putem ajunge la afecţiuni mai grave, precum anxietatea socială. Trebuie să ne împingem de la spate. Cel mai la indemână este să facem acţiuni.
Ca să ne putem ajuta copiii, trebuie să ne ajutăm pe noi. Trebuie să ne ajutăm pe noi şi să fim conştienţi de stările noastre. Să fim sinceri cu ale noastre trăiri. Având grijă de noi, putem avea grijă şi de copiii noştri.
Foarte mulţi părinţi îşi pun această mască şi nu îşi arată sentimentele în faţa copiilor. Mai mult îi învaţăm pe cei mici nişte lucruri disfuncţionale pentru ei ca viitori adulţi. Copiii simt. Îi facem să fie confuzi.
Trebuie să învăţăm să ne educăm, pentru a le da copiilor noştri un exemplu pozitiv. Copiii sunt oglinda părinţilor. Ca ei să fie în regulă, trebuie să fim noi aşa.
Pentru unii dintre noi, această lecţie a pandemiei a fost într-adevăr o lecţie. Din păcate, există şi persoanele care nu au învăţat nimic şi continuă cu un stil de viaţă nesănătos, nu merg la terapeut.
Ideal ar fi să acceptăm că avem unele probleme. Aceste simptome dacă nu sunt vindecate, ele se cronicizează”, a mai spus psihoterapeutul Bianca Pescaru.
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…