Sari la conținut

Te îngrași și nu știi de ce? Partenerul tău poate fi de vină

Cercetătorii de la Universitatea din Ohio au realizat un studiu, unde au ajuns la concluzia că un mariaj în care cearta și drepresia fac casă bună duce la acumularea de kilograme. Stresul provocat de certurile cu partenerul și un istoric medical depresiv cresc riscul de obezitate la adulți și alterează modul prin care organismul procesează alimentele bogate în grăsimi.

Cercetătorii au găsit o legătură între bărbații și femeile care sunt depresivi și certurile intense dintre aceștia, care duc la o mai mică ardere a caloriilor după masă față de cuplurile care doar se ciondănesc.Reducerea caloriilor se traduce în acumularea a 12 kilograme pe an.

Aceste cupluri au un nivel mai ridicat de insulină, care contribuie la acumularea de kilograme și un nivel mai crescut de trigliceride, după ce au mâncat o masă copioasă față de participanții la studiu care nu au avut acești factori de risc.

Cercetătorul Jan Kiecold-Glaser, spune că este foarte important să se trateze problemele mentale. Noul studiu corelat cu vechiul ei studiu, spune că femeile care sunt stresate acumulează mai multe kilograme deoarece metabolismul lor încetinește și ard în jur de 100 de calorii pe zi.

Pentru studiu au fost analizate 43 de cupluri sănătoase, între 24 și 61 de ani, căsătorite de cel puțin 3 ani. Aceștia au completat un chestionar care includea întrebări despre satisfacția pe care le-o aduce mariajul, boli de comportament sau simtome depresive. În timpul celor două zile de studiu, cuplurile au mâncat alimente care au avut în total 930 de calorii și 60 de grame de grăsime . O oră mai târziu cuplurile au fost rugate să își rezolve o neînețelegere, pe care cercetătorii au descoperit-o cea mai probabilă să creeze conflict. Cele mai comune neînțelegeri au fost banii, comunicarea și regulile casei. După ce discuțiile au fost înregistrate, cercetătorii au testat cuplurile ca să observe câte calorii au ars, le-au luat mostre de sânge pentru a le măsura glucoza, insulina și trigliceridele.Cuplurile care au avut certuri mai intense au avut cu 12% un nivel mai ridicat de insulină decât cei care doar au discutat. “Rezultatele pe care le avem subestimează aceste riscuri deoarece testele au fost făcute după ce cuplurile au mâncat o singură masă. Există oameni care mânâncă de 4-5 ori pe zi și care iau cina cu partenerul.”

Ana Maria N.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel