Sari la conținut

Te deranjează când cineva mestecă lângă tine? E semn că suferi de această afecțiune

Din cuprinsul articolului

Te deranjează când cineva mestecă lângă tine? Misofonia sau aversiunea pentru sunete este o tulburare care provoacă reacții negative extreme la anumite zgomote.

Pentru a afla mai multe despre cauzele acestei tulburări, cercetătorii de la Universitatea de Stat din Ohio (OSU) au studiat persoanele cu misofonie și persoanele fără misofonie pentru a vedea ce se întâmplă în creier atunci când anumite sunete sunt prezente.

Oamenii de știință au descoperit care părți ale creierului implicate în misofonie sunt asociate cu sunetele și au aflat că părțile creierului care contribuie la misofonia legată de mestecat pot fi diferite decât se credea anterior.

Rezultatele au fost publicate recent în revista Frontiers in Neuroscience.

Ce este misfonia

Institutul Misophonia raportează că aproximativ 20% din populație are misofonie. Potrivit unui studiu din 2018, misofonia este definită ca o „tulbrare în care pacienții experimentează o reacție emoțională negativă (de exemplu, anxietate, agitație și enervare) la anumite sunete”.

În timp ce sentimentul de supărare din cauza sunetelor provocate de mestecatul alimentelor este unul dintre cei mai cunoscuți declanșatori ai misofoniei, există și alte sunete care pot declanșa anxietate și enervare. Mirositul, pocnirea articulațiilor pot provoca, de asemenea, o reacție intensă.

Nu există un remediu pentru misofonie, dar există unele măsuri pe care oamenii le pot lua pentru a diminua efectele, cum ar fi evitarea situațiilor despre care știu că le pot declanșa un sentiment neplăcut.

Oamenii pot purta, de asemenea, căști pentru anulare a zgomotului pentru a le purta atunci când apar situații dificile. Persoanele care au reacții mai severe la declanșatorii misofoniei pot încerca psihoterapia.

Cercetările din 2018  arată că aproximativ jumătate dintre persoanele care au misofonie pot experimenta, de asemenea, un răspuns meridian senzorial autonom (ASMR), care este un „sentiment euforic” pe care oamenii îl simt la anumite sunete. În schimb, un alt studiu din 2018 arată că unele persoane cu misofonie ar putea avea un sentiment de agitație din cauza răspunsului senzorial autonom.

Cercetările anterioare privind misofonia s-au concentrat în principal asupra modului în care sunetele provocate de mestecat afectează persoanele cu această afecțiune. Însă, un nou studiu arată că misofonia poate fi cauzată de mai multe zgomote, nu doar de mestecat – , cum ar fi bătutul cu degetele în masă.

„Această cercetare ar putea, în viitor, să conducă la noi medicamente sau chiar terapii psihologice care ar putea ajuta la ameliorarea stării cu care se confruntă atât de mulți,” a explicat dr. Tom MacLaren, psihiatru consultant la Re:Cognition Health.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel