Este posibil ca până la cinci milioane de britanici să nu li se permită să călătorească în Europa în această vară, deoarece vaccinurile lor Covid-19 nu sunt recunoscute de Autoritatea de Reglementare a Medicamentelor din UE, potrivit itv.com
The Telegraph a informat că vaccinurile Oxford / AstraZeneca fabricate de Serum Institute of India (SII) nu sunt încă autorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și, prin urmare, nu se califică pentru schema de pașapoarte digitale pentru vaccinuri a Uniunii Europene.
Britanicii afectați ar putea fi întorși la graniță, mai ales că numărul lotului este verificat automat prin intermediul aplicației. Totuși, țările europene pot decide individual ce vaccinuri acceptă pentru intrarea pe teritoriul propriu. Sursa citată notează că țările care depind de banii veniți din turism ar putea fi de acord în acest sens.
Mai mult, schema de pașapoarte digitale a UE va fi introdusă treptat în următoarele șase săptămâni, ceea ce înseamnă că este posibil ca orice problemă să nu afecteze imediat călătorii britanici.
În prezent, singurele țări europene aflate pe lista verde pentru Marea Britanie sunt Malta, Madeira și Insulele Baleare, împreună cu Gibraltar.
Unele țări europene permit călătorilor britanici să călătorească cu respectarea condiției de a fi carantinați 10 zile. Fiind pe lista galbenă sau roșie a multor guverne europene, Marea Britanie este din categoria țărilor recomandat a fi evitată.
Certificatul Covid Digital al UE, care a fost lansat joi, nu recunoaște o versiune a vaccinului AstraZeneca numită Covishield, produsă de SII, deoarece încă nu a primit aprobare în Europa.
Schema de pașapoarte pentru coronavirus a UE permite cetățenilor care locuiesc în interiorul blocului comunitar, precum și Elveția, Islanda, Norvegia și Lichtenstein, să demonstreze că au fost vaccinați, au fost testați negativ pentru Covid ori s-au vindecat recent de boală, să călătorească liber între diferite țări, fără a fi nevoie să fie puși în carantină sau supuși mai multor teste.
Guvernul britanic intenționează ca aplicația NHS să fie în curând integrată în schema UE, permițând cetățenilor din Marea Britanie să își dovedească statutul de vaccinați sau persoane trecute prin boală, odată ce călătoria între mai multe țări este permisă.
Prin scanarea unui cod QR, sistemul UE extrage o serie de informații, inclusiv numele călătorului, data nașterii și detaliile vaccinului, inclusiv numerele lotului din care face parte vaccinul.