Din cuprinsul articolului
„Taxa pe boală“, eliminată doar pentru anumiți pacienți. Decidenții au făcut recalculări și au ajuns la concluzia că nu ar trebui să fim tratați în mod egal în fața bolilor. Concret, partidele PSD și PNL sunt implicate în elaborarea unei ordonanțe de urgență cu scopul de a elimina impozitarea suplimentară a concediilor medicale, însă doar în cazul unor anumite categorii de pacienți.
Situația bolnavilor în România poate fi considerată una dintre cele mai grave. Într-o țară unde deficitul de medici este evident, iar spitalele se confruntă cu amenințarea închiderii din cauza lipsei de fonduri, într-o țară unde sistemul medical funcționează aproape pe bază de urgență, pacienții se confruntă acum cu un alt obstacol: obligația de a plăti o contribuție de 10% din indemnizația primită în timpul concediului medical.
Categoriile de pacienți pentru care va fi eliminată „taxă pe boală”
Această”taxă pe boală”, a fost impusă de Guvern în decembrie anul trecut și a început să se aplice din ianuarie. Obiectivul era să se oprească acordarea ilegală a concediilor medicale și să se aducă mai mulți bani în bugetul de stat.
Desigur, reacțiile din partea asociațiilor de pacienți nu au întârziat să apară, criticile au fost dure, iar presiunea socială a avut un impact semnificativ asupra calculelor politicienilor.
Încă de la începutul anului, Guvernul a promis eliminarea taxei pentru toți pacienții, indiferent de afecțiune. Dar, deși au trecut deja trei luni, nimic nu s-a întâmplat. Ba mai mult, decizia de a elimina această taxă, care fusese inițial aprobată de Senat, a rămas blocată nu pe masa Camerei Deputaților, ci într-un sertar uitat, nevăzut până în ziua de azi. Motivul?
„De la bun început nu au fost de acord să modifice această lege”, a declarat Radu Gănescu, președintele Coaliției organizațiilor pacienților cu afecțiuni cronice, pentru adevarul.ro.
Prin urmare, politicienii și-au schimbat din nou direcția și au propus o altă soluție: eliminarea parțială a impozitării. Mai precis, în prezent se lucrează la o Ordonanță de Urgență prin care taxa pe boală, cei 10% din indemnizație, va fi eliminată doar pentru pacienții oncologici, femeile însărcinate și mamele aflate în concediu pentru îngrijirea copilului.