Tații pot suferi de depresie post-natală . Iată care sunt simptomele

Nu doar femeile suferă de depresie post-natală. Există și cazuri în care bărbații au aceleași simptome. Anxietatea, iritabilitate, tristețe. Depresia nu cunoaște genul

Pentru mamă este noua experiență prin care trece, însă și pentru tătici, venirea unui copil în familie poate declanșa aceste simptome. Frica că ceva s-ar putea întâmpla cu familia, lipsa controlului și nopțile nedormite își spun cuvântul. Cum îți dai seama că partenerul tău suferă de depresie

  1. Nu mai este interesat de sex

După al patrulea trimistru când cuplurile își reiau de obicei activitatea sexuală, partenerul tău este dezinteresat de sex. Nu este vina ta sau a corpului de după naștere, ci sentimentul de izolare cu care se complace partenerul tău

2. Devine un obsedat de muncă

Orele petrecute peste program de la birou se adună și mereu spune că are de muncă. Astfel, el încearcă să se deconecteze de realitate, în momente când este nevoie de el cel mai mult.

3. Consumul de alcool crește

Dacă de obicei bea o bere la cină și atât, iar acum vezi că depășește norma de alcool, aceasta reprezintă o portiță de scăpare pentru el.

4.Violența

Acesta este un semn de alarmă, indiferent dacă este vorba de depresie sau nu

Cel mai bine este să te prezinți la medicul de familie, care îți va da trimitere spre un psiholog. Câteva ședințe de terapie îl vor ajuta să își revină. De asemenea, bărbații au tendința să nu își exprime sentimentele așa că tu trebuie să fii atentă

A.

Recent Posts

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism: Ne protejează de cancer, diabet și depresie

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…

18 minute ago

Performerii din sănătate prezentați de Revista Capital

Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…

18 minute ago

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Capital. Ce premiu a obținut

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…

28 de minute ago

Nu mai arunca cojile de măr! Ajută cel mai solicitat mușchi din corp

Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…

48 de minute ago

Nu puneți recipiente de plastic în cuptorul cu microunde: Te poți îmbolnăvi grav

Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…

o oră ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

2 ore ago

Citeste si: