Din cuprinsul articolului
Țările Uniunii Europene au convenit oficial miercuri să lanseze permise de călătorie COVID ca un pas către redeschiderea turismului în această vară. Detaliile se vor stabili concret în cursul lunii viitoare la o întâlnire a parlamentarilor europeni, conform Reuters.
Acest certificat ar permite celor vaccinați, celor care au trecut prin boală sau celor cu test negativ de COVID să călătorească mai ușor în țările membre UE, unde de mai bine de un an industria turismului și cea hotelieră este puternic afectată din cauza restricțiilor impuse de pandemie.
Cele 27 de state membre ale UE „și-au subliniat angajamentul de a pregăti cadrul până în vara anului 2021”, a declarat un document aprobat de trimisii naționali și văzut de Reuters.
Parlamentul European, care trebuie să aprobe propunerea pentru a intra în vigoare, își va face cunoscută poziția spre sfârșitul acestei luni, iar negocierile finale între eurodeputați, ambasadorii UE și Comisia Europeană vor începe în mai.
Țările UE lucrează în paralel pentru a se asigura că „soluțiile tehnologice necesare sunt în vigoare”, se spune în decizia UE27, astfel încât noile certificate digitale sau pe hârtie să poată fi utilizate imediat după ce au fost aprobate.
Acordul statelor membre include dispoziții împotriva discriminării față de cei care nu pot sau nu doresc să se vaccineze și permite o serie de teste pentru a dovedi că nu sunt infectați ori s-au vindecat după infectarea cu SARS-CoV-2.
La nivel european, urmează să fie recunoscute numai vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, în prezent: Pfizer/BioNTech, Moderna, Oxford/AstraZeneca și Johnson&Johnson.
Reuters notează că anumite țări ar urma să primească în țară și persoane vaccinate cu alte vaccinuri dacă ele sunt folosite în țara respectivă.
Statele membre au stabilit ca durata de aplicare a reglementării privind certificatul european de sănătate destinat facilitării călătoriilor în UE să fie de un an, conform textului adoptat miercuri de ambasadorii celor 27 de state ale blocului comunitar.
Propunerea iniţială a Comisiei Europene prevedea ca acest „certificat verde digital” – care ar trebui să intre în vigoare până la sfârşitul lunii iunie – să fie valabil până când Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va declara că pandemia de COVID-19 a luat sfârşit. Dar statele membre au refuzat să depindă de un organism din afara UE, așa că au modificat această dispoziţie. Textul prevede acum ca reglementarea să se aplice timp de 12 luni de la intrarea sa în vigoare, urmând ca executivul european să facă un raport de evaluare cu trei luni înainte de sfârşitul acestei perioade, scrie AFP, preluată de Agerpres.
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…