Categories: Ştiri sănătate

Țările prospere acumulează un stoc imens de vaccinuri anti-Covid. Cum vor fi afectate celelalte state, mai puțin bogate?

În timp ce țările prospere acumulează un stoc imens de vaccinuri anti-Covid, statele mai puțin bogate vor avea de pierdut, în această privință. Ce declară Alianța Vaccinului despre discrepanța economică?

Alianța Vaccinului a declarat că aproximativ 70 de state cu venituri reduse vor putea vaccina numai o persoană din zece, potrivit BBC. În ciuda promisiunii făcute de Oxford-AstraZeneca, conform căreia 64% dintre dozele produse vor ajunge la statele încurs de dezvoltare, acestea vor suferi din cauza țărilor prospere care acumulează un stoc imens de vaccinuri anti-Covid.

La nivel global, se iau măsuri pentru realiza o distribuire egală a dozelor de vaccin. Acest acord, numit Covax, a reușit să asigure distribuirea imparțială a 700 de milioane de doze în 92 de țări cu venituri minime.

Alianța Vaccinului susține că, deși au fost făcute eforturi în această privință, dozele nu vor fi suficiente să acopere toate statele, în mod egal. Alianța Vaccinului le sugerează companiilor farmaceutice să împărtășească formulele, în scopul producerii unei cantități mai mari de vaccinuri.

În urma evaluării situației, s-a dovedit că unele țări bogate au destule doze pentru a imuniza întreaga populație de 3 ori, dacă toate formulele primesc autorizația de utilizare.

„Nicio persoană nu ar trebui să fie privată de la obținerea unui vaccin care îi poate salva viața din cauza țării în care trăiește sau din cauza sumei de bani pe care o are în buzunar. Cu toate acestea, dacă situația nu se schimbă curând, miliarde de oameni nu vor beneficia de un vaccin eficient anti-Covid, pentru următorii ani”, a susținut Anna Mariott, managerul politicii de sănătate Oxfam.

În această privință, pare să existe totuși o soluție. Alianța Vaccinului solicită companiilor farmaceutice să dezvăluie în mod public formulele vaccinului. Acest lucru poate facilita procesul de fabricare, ceea ce înseamnă că mai multe doze vor fi distribuite, la nivel global, indiferent de situația economică a statelor.

Recent Posts

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

20 de minute ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

50 de minute ago

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism: Ne protejează de cancer, diabet și depresie

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…

o oră ago

Performerii din sănătate prezentați de Revista Capital

Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…

o oră ago

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Capital. Ce premiu a obținut

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…

o oră ago

Nu mai arunca cojile de măr! Ajută cel mai solicitat mușchi din corp

Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…

2 ore ago

Citeste si: