Sari la conținut

A început cel mai mare exerciţiu internaţional de simulare al unui accident chimic. Raed Arafat: Va fi activat și Planul Alb la nivelul unor spitale

Târgu Mureș: a început cel mai mare exerciţiu internaţional de simulare al unui accident chimic. Raed Arafat: Va fi activat și Planul Alb la nivelul unor spitale.

În perioada 30 mai – 3 iunie, municipiul Târgu Mureș va fi gazda unui exercițiu de mare amploare la nivel internațional, organizat de către EU MODEX, ca parte din mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene.

Târgu Mureș: a început cel mai mare exerciţiu internaţional de simulare al unui accident chimic. Raed Arafat: Va fi activat și Planul Alb la nivelul unor spitale.

A început simularea unui accident chimic în Târgu Mureș. În cadrul exercițiului mai multe echipaje medicale vor acorda sprijin unor persoane rănite în urma unui accident pe o platformă industrială. Se testează astfel timpii de reacție și capacitatea de intervenție a echipelor medicale.

„Astazi la 5:58 dimineata, s-a declansat un exercitiu de mare amploare la nivelul Municipiului Targu Mures si a Judetului Mures.

Exercitiul implica forte de interventie din mai multe judete din cadrul IGSU-SMURD, servciile de Ambulanta, Ministerul Apararii Nationale, forte ale Politiei si Jandarmeriei precum si alte structuri de specialitate.

Exercitiul va avea un raspuns in trei etape pe parcursul a 5 zile: etapa locala, la care participa forte locale si din Judetul Mures, etapa zonala si nationala, in urma mobilizarii unor forte din alte judete inclusiv din cadrul Min. Apararii Nationale si o etapa internationala la care participa forte din alte tari sub Mecanismul European de Protectie Civila, fiind asteptate echipe medicale din Italia si din Germania. Vor participa si observatori din aproximativ zece tari.

In acest exercitiu vor fi implicate structurile sanitare mai ales la nivelul unitatilor si compartimentelor de primiri urgenta urmand a fi activat si Planul Alb la nivelul unor spitale.

Pe toata durata exercitiului vor fi specialisti din Romania si din cadrul Mecanismului European de Protectie Civila care au rolul de a monitoriza toate actiunile si de a identifica lectiile care trebuie sa fie implementate in viitor in procedurile de lucru”, a transmis șeful DSU, Raed Arafat, într-un comunicat.

Aproximativ 600 de persoane vor fi implicate în derularea exercițiului

Scenariul principal al exercițiului se va baza pe simularea producerii unui incident pe platforma unui operator economic din municipiul Târgu Mureș. Scopul acestui exercițiu este de a testa răspunsul serviciilor de urgență și medicale în situații de stres extrem. La această simulare vor participa echipe naționale și internaționale specializate în gestionarea unor astfel de situații. Aproximativ 600 de persoane vor fi implicate în derularea exercițiului.

Exercițiul va avea mai multe faze: în prima fază se va interveni pe plan local cu forțe și mijloace în teren cu activarea Planului Roșu de Intervenție, dar și cu convocarea CJSU (Comitetului Județean pentru Situații de Urgență) și cu activarea CJCCI (Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției), având în vedere amploarea evenimentului se va solicita sprijin național, iar ulterior se va solicita sprijin european.

Pe tot parcursul exercițiului, organizatorii vor dezvolta diferite scenarii la care trebuie să se răspundă cu forțe și mijloace în teren. De asemenea vor fi transmise și mesaje RO-ALERT în atenția populației, în care se va informa o anumită situație tactică.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel