Din cuprinsul articolului
Legea avortului: Femeile din Polonia urmează să intre în cursul zilei de astăzi în grevă, în semn de protest față de hotărârea judecătorească ce a introdus o interdicție totală asupra avorturilor, pronunțată săptămâna trecută.
Până în prezent, protestatarii au participat la marşuri, au oprit ceremonii religioase şi au blocat traficul în oraşele din întreaga ţară. Astăzi, femeile sunt îndemnate să își ia o zi liberă, pentru a-și manifest opoziția față de această lege.
În urmă cu patru ani, grevele și proteste femeilor au reușit să blocheze încercarea de a implementa legea avortului.
Liderul partidului ultracatolic şi naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a criticat vehement atacurile protestelor, care, în opinia sa, „au drept scop distrugerea Poloniei”, țară ce promovează valorile catolicismului.
„Îi îndemn pe toţi membrii PiS şi pe toţi cei care ne susţin să apere bisericile poloneze, cu orice preţ”, a declarat Kaczynski într-o intervenție televizată.
Conform deciziei Tribunalului Constituțional Polonez – avortul este interzis chiar și în cazul în care fătul are malformații grave. Dreptul de avort se restrânge doar la cazul în care femeia însărcinată este în pericol de moarte sau sarcina este rezultatul unui viol sau a unui incest.
„Nu vom accepta atacurile împotriva a ceea ce este sacru pentru noi, împotriva oamenilor, bisericilor”, a declarat la rândul său premierul polonez Mateusz Morawiecki.
Conform statisticilor, anul , în Polonia se înregistrează în jur de 2000 de avorturi legale, iar majoritatea dintre ele sunt efctuate din cauza malformațiilor fetale grave. Conform Grupurilor Feministe, cele care au îndemnat de astfel la proteste, femeile din Polonia se confruntă cu peste 200.000 de întruperi de sarcină voluntare. Acestea apelează, în mod ilegal, la serviciile medicale din alte țări.
Cu ocazia protestelor, Grupul Feministelor a solicitat demisia Guvernului. La ora actuală, Greva Națională a Femeilor, este urmărită intens pe Facebook de aproape 400.000 de persoane.