Țânțarii au preferințele lor, trebuie să știm asta. Sezonul de vară este și cel mai supărător din acest punct de vedere. Țânțarii vor ști mereu să își aleagă victimele.
Cu toții trebuie să luăm măsuri de protecție împotriva lor, însă aceștia sunt oamenii cei mai vizați. Atenție și protecție suplimentară.
Un articol publicat în businessinsider.com ne povestește cum se decid preferințele țânțarilor. Ei simt, pentru început, respirația greoaie. Oamenii supraponderali și femeile însărcinate expiră mai mult dioxid de carbon. Femelele țânțar simt și atacă. Oamenii cu kilograme în plus sunt primii vizați.
Dacă transpiri abundent, să știi că țânțarii adoră acidul lactic din transpirația ta!
Un alt studiu a descoperit că ești mult mai apetisant pentru țânțari dacă bei bere.
Un alt factor foarte interesant este preferința țânțarilor legată de grupa de sânge.
Persoanele care au grupa 0 vor fi primele care vor atrage mai repede țânțarii. Și gravidele atrag țânțarii ca un magnet. Există de două ori mai multe șanse ca o femeie să fie pișcată de țânțari atunci când poartă un copil în pântece. Încercați să stați cât mai departe de aceste insecte agresive.
Avem o gamă diversă de produse anti-țânțari, dar o variantă mai bună o constituie remediile şi ingredientele naturale. Care sunt cele mai bune soluții naturiste care țin țânțarii la distanță:
- lavanda
- Ulei de eucalipt cu lămâie
- Lumânări cu ulei de citronella
- rozmarin
- ulei de neem
Ca să ţii ţânţarii departe poţi stropi câteva funde, de exemplu, cu o picătură de ulei de lavandă, şi să le agăţi de ferestrele deschise. Uleiul de lavandă poate fi de asemenea aplicat pe piele, ceea ce va împiedica insectele să îţi dea târcoale.
Ţânţarii urăsc citronella la fel de mult cum urăsc şi mirosul de eucalipt. Așadar, putem să ne folosim de aceste trucuri pentru a ne proteja de asaltul usturător al țânțarilor.
Dacă vă știți sensibil, încercați să purtați haine din in, cu mâneci lungi. Să nu uităm că țânțarii pot fi și purtători de boli, cu atât mai mult trebuie să ne ferim.