Din cuprinsul articolului
Tânăr voluntar din Sibiu, ironizat când a intervenit să acorde primul ajutor într-un accident: „Tu ce te bagi, puștiule?”. Mai târziu și-au cerut scuze: „Ar trebui să vă faceți doctor. Meritați asta!”
Răzvan Gruițoiu are 24 de ani și este voluntar SMURD de 1 an și două luni. În paralel, face școala de asistenți la Mediaș, fiind în anul trei. După absolvire, dorește să aibă o carieră în cadrul ISU, ca salvator pe ambulanță!
În urmă cu o săptămână, Răzvan era cât pe ce să fie împidicat să salveze viața unor oameni, doar pentru că înfățișarea sa nu este tocmai cea a unui adult. Un accident teribil a avut loc sâmbăta trecută pe DN14, la Șeica Mare. Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav. O femeie a rămas blocată între fiarele contorsionate ale unei mașini.
Răzvan Gruițoiu, de 24 de ani, este voluntar SMURD
Răzvan Gruițoiu se afla în acel moment în Șeica Mare. A primit un telefon de la o cunoștință care se afla în coloană și a fugit imediat către locul accidentului. A știut din start ce trebuie să facă și a acordat primul ajutor victimelor, așteptând echipajele medicale să apară. Mai întâi de toate, s-a asigurat că nicio persoană nu va încerca să o scoată pe femeie dintre fiarele mașinii, după care s-a ocupat de copii.
„Eram în Șeica Mare în acel moment. O prietenă care se afla în coloană, știind că sunt voluntar la Smurd, m-a sunat să vin repede, așa că m-am dus să verific. O femeie era încarcerată, iar un domn voia să o scoată afară.
I-am spus să nu o miște, să nu o scoată, fiind era posibil să aibă fractură de coloană. Dacă nu eram acolo, poate că ar fi scos-o oamenii și era mult mai rău. După aceea, m-am ocupat de copiii răniți. Am șters băiatul de sânge, am stat lângă el până au venit colegii.
După, i-am dus împreună să le acordăm primul ajutor. Femeia a fost cel mai grav dintre toți, era încarcerată, nu putea vorbi aproape deloc, escoriații la nivelul capului și membrelor”, a declarat Răzvan Gruițoiu, potrivit oradesibiu.ro.
Ceea ce n-a povestit, însă, tânărul voluntar, a fost momentul în care un bărbat aflat la locul accidentului a încercat să-l oprească din a acorda primul ajutor, doar pentru că i s-a părut că e doar un „puști.
Tânăr voluntar din Sibiu, ironizat când a intervenit să acorde primul ajutor într-un accident: „Tu ce te bagi, puștiule?”
Momentul cu pricina a fost povestit de Ministerul Afacerilor Interne pe pagina de Facebook a instituţiei.
„Locul accidentului era foarte aproape de Răzvan, așa că acesta a ajuns imediat. Mai mulți oameni erau strânși în jurul unei mașini contorsionate și încercau să scoată o femeie rănită, prinsă în interior.
-Opriți-vă! Nu o mișcați până nu ajung paramedicii!
Unul dintre bărbați, jignit de remarca lui Răzvan, i s-a adresat pe un ton sfidător!
-Tu ce te bagi, puștiule? Nu vezi că e rănită? Trebuie să o scoatem! Ești cumva medic?
-Nu sunt medic, dar am făcut cursul de voluntar SMURD. Am fost și la astfel de accidente! Nu știm ce răni are și poate îi agravăm situația!
Vă rog să veniți aici și să-i susțineți capul. Pe dumneavoastră vă rog să vorbiți tot timpul cu doamna. Nu trebuie să leșine! Rămâneți în contact permanent cu ea.
– Cât stăm așa?
– Imediat vin colegii mei și o vor scoate în siguranță! Eu merg să văd ce fac cei doi copii.
La câțiva metri, doi copii, o fată de 12 ani și un băiat de 14 ani, erau în stare de șoc. Aceștia aveau răni vizibile și păreau dezorientați. Răzvan a încercat să îi calmeze și să vadă dacă rănile sunt grave. Băiatul sângera în zona capului și, până la sosirea echipajelor SMURD, i-a curățat fața cu apă și șervețele. În tot acest timp, încerca să o calmeze și pe fetița de 12 ani.
Mai târziu și-au cerut scuze: „Ar trebui să vă faceți doctor. Meritați asta!”
Când echipajele de prim ajutor și descarcerare au ajuns la fața locului, Răzvan și-a dat seama că îi cunoștea. Împreună cu ei participase la misiunile de salvare, în stagiul său de voluntariat. Așa că i-a fost foarte ușor să le prezinte rapid situația și a cerut ajutorul unuia dintre salvatorii de pe ambulanță pentru a-i prelua pe copilași.
– Poate să vină un coleg, cu o targă, să mă ajute cu cei mici? Nu au răni grave, dar sunt foarte speriați!
Intervenția a fost una promptă, iar toate victimele au fost transportate la spital, unde au primit îngrijiri și se află în afara oricărui pericol. Răzvan a mai rămas câteva clipe, pentru a se curăța, moment în care a bărbatul care i se adresă se cu “puștiule” s-a apropiat de el:
– Vă cer scuze, domnule doctor! Am crezut că trebuie să scoatem cât mai repede femeia din mașină.
– Dar nu sunt doctor?
– Nu?
– V-am spus, sunt doar voluntar SMURD.
– Ar trebui să vă faceți doctor. Meritați asta!”