Din cuprinsul articolului
Un tânăr cu handicap a fost umilit și agresat de colegii de muncă, timp de doi ani. Cazul de bullying la locul de muncă este anchetat acum de procurorii din municipiul bihorean Salonta.
Tânărul de numai 23 ani a crescut într-o familie de plasament de la vârsta de 2 ani, când părinţii săi l-au lăsat în grija statului. Tatăl fusese şi el crescut într-o casă de copii, mama avea probleme psihice, şi mai aveau două fetiţe, ambele cu probleme medicale, scrie adevarul.ro. Nici David nu era sănătos. A fost diagnosticat din copilărie cu întârziere mentală și are şi în prezent dificultăţi de comunicare şi de învăţare.
„Dacă îl rog să pună farfuria în dulap, trebuie să-i spun şi să-i arăt care dulap, altfel se pierde. Aşa e el. Dar e un copil foarte bun, prietenos, niciodată nu a creat probleme”, povesteşte fosta lui asistentă maternală, care şi în prezent îl îngrijeşte.
„A rămas cu noi pentru că îl iubim şi ne iubeşte. Este parte din familia noastră deja”, spune ea.
În ciuda greutăţilor, tânărul cu handicap a terminat şcoala şi chiar o şcoală profesională de brutari şi patiseri, iar în urmă cu 2 ani s-a angajat la o brutărie din localitatea Mădăras, unde şi locuieşte. Atunci a început calvarul, căci a devenit victima unui bullying la locul de muncă, fiind transformat în obiect de amuzament de câţiva din colegii săi.
Profitând de faptul că mintea lui a rămas ca a unui copil şi că nu ripostează, tânărul cu handicap a fost pus să imite animale, primea palme şi picioare în spate, înjurături etc.
Bullyingul a culminat cu adevărate cruzimi. Unul dintre colegii săi şi-a stins de mai multe ori ţigara pe spatele lui, iar un altul l-a ars pe faţă şi pe gât cu un spray şi o brichetă, convingându-l ulterior să spună şefilor şi familiei că s-a accidentat de unul singur, pentru că şi-a băgat capul în cuptorul de pâine. Abia atunci, spune asistenta maternală, au aflat despre toate traumele prin care a trecut.
Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 9 septembrie, iar tânărul cu handicap a ajuns la spital cu arsuri de gradul doi la nivelul gâtului şi feţei, medicii legişti stabilind că are nevoie de cel puţin 20 de zile de îngrijiri pentru a se reface.
Cumplitul caz de bullying se află în ancheta Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, dar şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa, cercetările s-au pornit pentru lovire sau alte violenţe (pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă), vătămare corporală (închisoare de la 2 la 7 ani) şi influenţarea declaraţiilor (închisoare de la 1 la 5 ani).
În ultimele zile, poliţiştii l-au audiat pe tânărul cu handicap, i-au identificat pe doi dintre agresori, au ridicat înregistrările camerelor de supraveghere şi au transmis solicitări specialiştilor pentru completarea raportului medico-legal.
Concret, potrivit unor surse din anchetă, poliţiştii au cerut evaluarea psihologică a tânărului cu handicap, pentru a vedea dacă are nevoie de consiliere, din cauza traumelor suferite ca urmare a bullyingului la locul de muncă, iar medicilor legişti le-au solicitat să comunice dacă leziunile pe care le-a suferit băiatul sunt superficiale ori vor lăsa urme pe toată viaţa.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…