Tânăr căruia i s-au dat trei săptămâni de trăit după ce a observat aceste pete pe piept

Un bărbat care „nu fusese niciodată bolnav” a primit trei săptămâni de viață după ce a observat „pete purpurii” pe pieptul său.

Harry Simpson, în vârstă de 27 de ani, a observat petele în timp ce se afla sub duș, chiar înainte de a pleca în Dubai pentru a-și sărbători ziua de naștere în februarie 2022.

La momentul respectiv, „nu s-a gândit la nimic” și și-a petrecut următoarele două săptămâni făcând parașutism și plimbându-se cu ski jet-ul.

Cu toate acestea, după o săptămână de antrenament de iarnă în munți, și-a dat seama că ceva nu era în regulă.

Harry, care a studiat la Universitatea John Moores din Liverpool (LJMU), a declarat pentru The Liverpool Echo: „Eram foarte obosit, pur și simplu obosit. Mergeam la sala de sport și nu mai aveam suflu, nu eram nici pe departe la fel de bun cum aș putea fi.

„M-am dus la doctorul meu și mi-au spus: „Credem că ai putea avea o infecție virală din Dubai”, așa că mi-au dat antibiotice pe care să le iau timp de aproximativ două săptămâni.

„M-am gândit că trebuie să fiu bine, așa că m-am dus în sud și am escaladat cel mai înalt munte din Irlanda.

„A trebuit să mă opresc de 20 de ori urcând acel munte și am zis: ‘Ceva chiar nu este în regulă’.

„Îmi simțeam literalmente inima înnebunindu-mi în piept, ca și cum ar fi fost foarte pompat. Și o simțeam în arterele mele, în josul gâtului, iar ganglionii limfatici mi se umpluseră pe o parte.

„Pur și simplu nu puteam să respir, mă chinuiam să respir”.

Analizele de sânge

Medicul său de familie l-a trimis la analize de sânge la cererea sa și, după o zi în care colegii i-au spus că a slăbit și a devenit alb, a găsit „10 apeluri pierdute de la diferiți specialiști”.

Aceștia reușiseră să ajungă la mama sa, care l-a sunat pe Harry „într-o stare de panică”, spunându-i să sune la spital.

Acesta a spus: „A fost doar un consultant oarecare care s-a uitat la sângele meu la microscop în acea zi.

„Mi-au spus doar: „Uite, nu vreau să te sperii sau ceva de genul ăsta, dar trebuie să vii mâine dimineață la centrul de oncologie din spitalul din oraș.

Este singurul pat pe care îl avem disponibil în Belfast”. Adu-ți o geantă, s-ar putea să trebuiască să stai o noapte'”.

În ciuda acestui lucru, Harry a continuat să „creadă că nu era nimic în neregulă”.

El a spus: „Pur și simplu nu puteam să mă gândesc niciodată că aș putea fi bolnav. Nu m-am îmbolnăvit niciodată în viața mea de ceva mic, nu răcesc.

„Nu am fost niciodată bolnav cu adevărat, așa că nu m-am așteptat la nimic. Mă așteptam doar la o prostie care trebuie rezolvată.”

Harry nu știa că, din martie până în octombrie anul trecut, „toată viața” lui avea să fie în spital, „nu avea voie să primească vizitatori din cauza covid și a gradului ridicat de risc pe care îl aveam cu toții în acea secție, nu avea voie să părăsească secția, nimeni nu avea voie să te vadă, erai singur”.

Diagnostic crunt

A stat în spital timp de două săptămâni înainte ca rezultatele unei probe de măduvă osoasă, prelevată din pelvis, să arate exact ce avea.

Dar medicul a vrut să mai aștepte două zile înainte de a-i spune, pentru ca familia sa să fie prezentă la aflarea veștii.

Harry suferea de leucemie acută limfoblastică cu precursori timpurii ai celulelor T (ETP-ALL), care se răspândise la nivelul pielii, provocând apariția petelor purpurii, și ar mai putea avea „maximum trei săptămâni” de trăit.

Harry a declarat: „Am stat și am plâns. Bunica mea stătea acolo și era supărată, iar tata încerca să mă ajute.”

Cancerul de sânge rar pornește de la celulele albe din măduva osoasă, așa că Harry a avut nevoie de „chimioterapie intensivă” pentru a-mi „distruge tot corpul” înainte de a face un transplant de celule stem, donate de sora sa.

El a spus: „Nici o cantitate de chimioterapie din lume nu avea să rezolve problema mea.

„Cancerul meu avea să revină întotdeauna din cauza locului în care s-a dezvoltat. Celulele stem au fost literalmente singura mea șansă de a trăi.”

A petrecut 19 săptămâni în spital

Harry a petrecut 19 săptămâni în spital, făcând chimioterapie, fiind supus la 12 puncții lombare pentru a împiedica cancerul să se răspândească în creier și fiind tratat cu enzime.

Efectele secundare au fost extenuante și au inclus „dureri de cap foarte puternice, ca și cum cineva îmi strivea literalmente craniul”, cauzate de un cheag de sânge.

Un alt tratament a făcut ca ritmul cardiac al lui Harry să fie „extrem de ridicat”, suficient pentru a fi pus în alertă în caz de accident vascular cerebral.

Harry a spus: „La un moment dat, am stat în pat timp de trei săptămâni și nu m-am mișcat pentru că a fost îngrozitor.”

După două săptămâni de recuperare la domiciliu, Harry a urmat o săptămână de radioterapie pe tot corpul, care l-a făcut să vomite, dar care i-a oferit „un bronz foarte bun”, precum și alte chimioterapii înainte de a fi supus unui transplant de celule stem.

Efectele tratamentului l-au lăsat să stea într-o cameră întunecată, sub morfină, timp de 24 de ore pe zi, fiind hrănit printr-un tub, deoarece era prea dureros să mănânce sau să bea.

A slăbit 15 kg în cinci săptămâni, iar starea lui Harry era atât de gravă încât medicii s-au gândit să-i cheme familia.

Harry a spus: „Nu credeau că voi supraviețui, dar, din fericire, la câteva zile după aceea, am început să mă simt din nou puțin mai bine.”

S-a străduit să rămână pozitiv

Pe tot parcursul tratamentului, Harry s-a străduit să rămână pozitiv.

El a spus: „Dacă te afli în această situație, este oarecum singura ta opțiune. Asta este ceea ce este și așa trebuie să procedezi.

„Încă de la început, mi-am spus: „Dacă îmi pot ține mintea ocupată cu alte lucruri sau încercând să ajut alți oameni, mă vor face să mă gândesc mai puțin la asta și, din punct de vedere mental, voi face față puțin mai bine”.

„Evident, la început, am fost extrem de supărat, pentru că mă întrebam: „De ce mi se întâmplă mie asta?””.

El a adăugat: „Nu sunt sigur de unde am luat-o, dar pur și simplu m-am schimbat.

„A trecut un declic și m-am gândit: „Pot să mă întristez și să las să mă ruineze și să mă acapareze și să nu mai fiu aici cât de mult timp”, iar eu mi-am spus: „Nu, asta nu se va întâmpla, mă voi asigura că sunt într-o stare de spirit bună, voi gândi pozitiv, voi fi puternic în legătură cu toate acestea, voi încerca să sensibilizez lumea”.

„Pentru că nici eu nu știam nimic despre asta, prietenii mei nu știau nimic despre asta, mulți oameni de vârsta mea nu știau nimic despre asta”.