pelerinaj

A început pelerinajul la Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Capitalei. Joi, 24 octombrie, are loc Procesiunea Calea Sfinților

Programul pelerinajului la Sfântul Dimitrie cel Nou. Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc sâmbăta şi duminica pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir…

4 săptămâni ago

Ce s-a întâmplat cu racla Sfintei Parascheva, după ce 300.000 de oameni au fost în pelerinaj?

Peste 350.000 de persoane au participat la manifestările religioase dedicate Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, organizate la Iași, iar aproximativ 260.000…

o lună ago

Pelerinaj uriaș la Sfânta Parascheva. Peste 100.000 de oameni au stat la cozi kilometrice. Rugăciunea pentru sănătate către Ocrotitoarea celor aflați în nevoi

Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva situate în Catedrala Mitropolitană din Iași a devenit unul dintre principalele evenimente religioase din…

o lună ago

Zeci de mii de oameni merg la Iași la Pelerinajul Sfintei Parascheva. Programul pe zile anunțat de Arhiepiscopia Iașilor

Pelerinajul dedicat Sfintei Parascheva din 2024 va avea loc la Iași între 8 și 15 octombrie. Mii de credincioși sunt…

2 luni ago

Athosul românesc din inima Olteniei – loc SFÂNT pentru pelerini

Schitul „Sf. Neagoe Basarab” de la Vlădești se află pe lista celor mai cunoscute aţezâminte religioase din țara noastră. Așezământul…

2 luni ago

Aproape 1.000 de oameni au murit la pelerinajul de la Mecca

Peste 900 de pelerini care au venit să se roage la Meccași-au pierdut viața, majoritatea din cauza caniculei, potrivit unui…

5 luni ago

Pelerinaj de Florii 2024. Traseul procesiunii religioase organizate de Patriarhia Română

Pelerinaj de Florii 2024. Potrivit unui comunicat transmis de Arhiepiscopia, sâmbătă, 27 aprilie 2024, va avea loc în București Pelerinajul…

7 luni ago

Pelerinaj la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae și icoana făcătoare de minuni, la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Capitală

Pelerinaj la Sfântul Nicolae. A început pelerinajul la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Capitală, la moaştele Sfântului Ierarh Nicolae (mâna dreaptă)…

12 luni ago

Sfântul Dimitrie cel Nou. Sute de credincioși se roagă la ocrotitorul Capitalei. Cea mai puternică rugăciune pe care să o citești astăzi

Conform calendarului ortodox, în fiecare an, la data de 27 octombrie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,…

1 an ago

Citeste si: