Fundata este o comună în județul Brașov, formată din satele Fundata, Fundățica și Șirnea. A fost atestată documentar în 1732.…
„Litoralul de la munte”, noul PARADIS din România. Dacă vrei să mergi la mare, dar nu îți place pentru că este…
Destinație aflată în topul preferințelor românilor: Este cea mai spectaculoasă stațiune montană. Cât plătesc turiștii pentru o zi în acest…
Ce se întâmplă pe partiile din țară în acest sfârșit de săptămână în care au predominat temperaturile negative. Pe multe…
Salvamontiştii anunţă că aproape 80 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore în toată…
Salvamontiştii au intervenit, în prima zi din an, la zeci de accidente montane, iar cele mai multe au fost pe…
Semnificația munților din palmă. Mihai Voropchievici, numerolog, a explicat la Antena 3 cum putem afla dacă vom deveni sau nu…
Premieră în județului Caraș-Severin! Unitătea Specială de Aviație de la Caransebeș anunță cu mândrie că de acum va putea interveni…
Valeriu Gheorghiță, soluții pentru cei care se tem de ace: Vom avea locații pe stadioane, în gări, la mare, la…
Iarna încă ține cu iubitorii de drumeții montane,de schi sau cu cei cărora le place să facă sport. Mare atenție…