imprumut

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ. Consumatorii vor fi protejați

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ. Consumatorii vor fi protejaţi prin plafonarea dobânzilor practicate de instituţiile financiare nebancare, pe…

3 luni ago

Până la ce vârstă poți face împrumut la bancă pentru locuință și care sunt condițiile

Până la ce vârstă poți face împrumut la bancă pentru locuință. Atunci când vine vorba de solicitarea unui credit, fie…

6 luni ago

Strigătul disperat al unei pensionare: Nu mă ajung cu pensia. Îmi iau strictul necesar: un kilogram de carne şi un carton de ouă

Până când va intra în vigoare noua lege a pensiilor, unii pensionari se plâng că, după mulți ani de muncă,…

7 luni ago

Lucruri din casă pe care să nu le împrumuți NICIODATĂ. Faci o greșeală imensă ce îți poate lua norocul, energia și puterea

Lucruri din casă pe care să nu le împrumuți NICIODATĂ. Există mai multe credințe străvechi potrivit cărora vei avea parte…

8 luni ago

Părintele Calistrat: Cel mai mare blestem şi cel mai mare păcat pe care îl poate face omul!

Părintele Calistrat, de la Mănăstirea Vlădiceni din Iași, a ajuns renumit pe rețelele de socializare pe internet datorită predicilor sale…

1 an ago

Lucruri care NU trebuie împrumutate niciodată. O să fii urmărit de ghinion

Cu siguranță ți s-a întâmplat la un moment dat să împrumuți unele lucruri, fără să te gândești ce superstiții se…

2 ani ago

Citeste si: